Joi, 28 octombrie, ședință ordinară a Consiliului Județean

Joi, 28 octombrie, ora 13.00, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi. Pentru reprezentanţii mass-media, şedinţa va fi transmisă live pe pagina de facebook a preşedintelui Consiliului Judeţean Galaţi.

Art.1. Se convoacă în şedinţă ordinară Consiliul Judeţean Galaţi pentru joi, 28 octombrie 2021, ora 1300, la sediul Consiliului Judeţean Galaţi din str. Eroilor nr. 7B cu următorul proiect al ordinii de zi:

  1. Modificarea statului de funcţii al Muzeului de Artă Vizuală Galaţi.
  2. Modificarea statului de funcţii al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Galaţi.
  3. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi nr. 30/28.01.2021 privind aprobarea indicatorilor tehnico economici rezultați din SF (Studiu de Fezabilitate) privind realizarea obiectivului de investiție: Construcție Secție ATI pentru pacienți infectați cu Covid-19, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasă Parascheva” Galați în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin crearea secției modulare ATI, Spitalul de Boli Infecțioase Sf. Cuvioasă Parascheva Galați” .
  4. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi nr. 100 din 17 mai 2018 privind aprobarea parteneriatului între UAT Județul Galați prin Consiliul Județean Galați, Consiliul Raional Hîncești, Republica Moldova, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi și Primăria Comunei Mereşeni din Raionul Hînceşti, Republica Moldova și asumarea unor obligații ce revin Consiliului Județean Galați, în vederea implementării proiectului ”THE PAST HAS A NEW FUTURE – Cross-border cooperation for the valorization of the cultural heritage in Galaţi, Romania and Hinceşti, Republic of Moldova”.
  5. Aprobarea plății, din bugetul local al judeţului Galaţi, a cotizației către Asociația pentru Dezvoltare Durabilă ”Prut – Dunăre” Galați, pentru anul 2021.
  6. Aprobarea Planului de analiză și acoperire a riscurilor de pe teritoriul județului Galați.
  7. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Galați nr. 127 din 21 iulie 2016 privind aprobarea proiectului, a cheltuielilor legate de proiect, precum și a acordului de parteneriat pentru realizarea obiectivului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional între localitățile Vârlezi – Tg. Bujor – Umbrărești – Viile – Fârțănești – Foltești (DJ 242)”, cu modificările și completările ulterioare
  8. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Galați nr. 129 din 21 iulie 2016 privind aprobarea proiectului, a cheltuielilor legate de proiect, precum și a acordului de parteneriat pentru realizarea obiectivului „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Buciumeni – Nicoreşti – Cosmeşti – Movileni – Barcea”, cu modificările și completările ulterioare.
  9. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Galați nr. 138 din 27 iulie 2017 privind aprobarea proiectului, a cheltuielilor legate de proiect, precum și a acordului de parteneriat pentru realizarea obiectivului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport regional între localitățile Corod – Drăgușeni (DJ251A)”, cu modificările și completările ulterioare.
  10. Modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Galaţi nr. 263 din 19 decembrie 2017 privind aprobarea proiectului, a cheltuielilor legate de proiect, precum și a acordului de parteneriat pentru realizarea obiectivului „Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de transport regional pe traseul Iveşti – Griviţa (DJ 254)”
  11. Modificarea Hotărârii Consiliului Județean Galați nr. 49 din 28 martie 2017 privind darea în administrare a imobilelor (clădiri şi terenuri) aflate în domeniul public al judeţului Galaţi către Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galaţi şi aprobarea contractului de dare în administrare.
  12. Aprobarea constituirii, cu titlu gratuit, a dreptului de uz și a dreptului de servitute de trecere aeriană și supraterană asupra terenului în suprafață de 36,68 mp aflat în domeniul public al județului Galați și administrarea Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”, ce face parte din terenul identificat cu nr. cadastral 110508 și nr. CF 110508, imobil situat in municipiul Galați, str. Traian nr. 393, în favoarea Societății Distribuție Energie Electrică România S.A. – Sucursala Galați.
  13. Solicitarea adresată Consiliului Local al municipiului Galați de trecere a unui bun imobil (teren) din domeniul public al municipiului Galați și administrarea Consiliului Local al municipiului Galați în domeniul public al judeţului Galaţi și în administrarea Consiliului Județean Galați .
  14. Atribuirea în folosinţă gratuită, pe termen limitat, a unui bun mobil aparţinând domeniului privat al Judeţului Galaţi și aflat în administrarea Consiliului Județean Galați, către Asociația „SMURD” Galaţi.
  15. Aprobarea acordării burselor de ajutor social elevilor care frecventează cursurile instituţiilor de învăţământ special finanţate de Consiliul Judeţean Galaţi pentru anul şcolar 2021-2022 (octombrie 2021 – iunie 2022).
  16. Premierea elevilor care au absolvit ciclul gimnazial la unități de învățământ din mediul rural, cu rezultate deosebite la admiterea în liceu în anul şcolar 2021-2022.
  17. Aprobarea contului de execuţie al Judeţului Galaţi şi al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii la data de 30.09.2021.
  18. Rapoarte, informări, întrebări, interpelări, diverse

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr