Polițist corupt, trimis în judecată de DGA Galați. A luat mită pentru a falsifica un dosar penal

Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați a finalizat cercetările și a dispus trimiterea în judecată a unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

„În fapt, inculpatul, în calitate de agent de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Poliția Municipiului Galați – Secția 5 Poliție Galați – Compartimentul de Investigații Criminale a primit, în mod direct, pentru sine, sumele de 400 de lei, 150 de euro și 400 de euro de la un martor denunțător, după ce a lăsat să se creadă că are influență asupra unui coleg din cadrul aceluiași compartiment.

Astfel, a promis că îl va determina pe colegul polițist să accepte declarația unei alte persoane care să își asume infracțiunea de furt săvârșită de martorul denunțător, infracțiune ce făcea obiectul unui dosar penal aflat în lucru la formațiunea respectivă și, implicit, să propună o soluție de netrimitere în judecată pentru acesta”, informează DGA Galați.

La data de 23.08.2021, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au realizat prinderea în flagrant a agentului de poliție, imediat după ce acesta a primit suma de 400 de euro de la martorul denunțător.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr