De ce trenează anchetarea penală a celor cinci ofițeri de la vârful Poliției județului Galați, acuzați de abuzuri grave

Deși vorbim despre fapte grave săvârșite de șefi din sistemul judiciar, numele celor cinci nu au fost deocamdată făcute publice, anchetatorii invocând faptul că investigația este „in rem”. Totuși, cum spuneam, faptele anchetate de procurori sunt deosebit de grave și demonstrează rețeaua de complicități și de abuzuri din sistemul polițienesc, așa că tăcerea anchetatorilor este destul de suspectă. Asta în condițiile în care cei vizați sunt în continuare în Poliție și pot influența decisiv ancheta.

Mai mult decât atât, dosarul a fost tergiversat nepermis de mult, dat fiind că este în lucru de mai bine de doi ani, de când au ieșit la iveală o serie de nereguli ca urmare a unui control venit de la București. Între timp nu s-a făcut mai nimic pe partea de anchetă, iar cazul a fost plimbat de la un parchet la altul, fiind preluat recent de Parchetul Curții de Apel Galați. Motivul: pe lista acuzaților sunt ofițeri care au competențe de poliție judiciară, iar anchetarea acestora nu putea fi făcută de o structură inferioară. Dar oare asta nu se știa de la bun început, era nevoie de doi ani pentru a citi ce spune legea?

Printre faptele care fac obiectul dosarului se numără: abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, toate în formă continuată, respectiv, instigare la infracțiunile de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, tot în formă continuată.

Vizați de acuzații sunt cinci ofițeri cu funcții înalte din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, urmăriți penal după ce Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne ar fi constatat, în urma unor verificări făcute în cursul anului 2018, mai multe nereguli privind modul în care s-ar fi făcut pontarea cadrelor, plata orelor suplimentare ori modul de acordare a salariilor de merit, avansările, transferurile și mutările în cadrul IPJ Galați.

Oficialii de la București au sesizat atunci Parchetul, care a întocmit dosar penal, cercetările vizavi de presupusele fapte fiind efectuate ”in rem”.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr