Două parcări subterane noi la Galați. Unde vor fi amplasate

Anul care vine ar putea aduce două parcări subterane nou-nouțe gălățenilor, parte a strategiei municipalității de creștere a numărului de locuri de parcare din oraș. De data aceasta sunt vizate alte două zone cu mari probleme din acest punct de vedere.

În primul caz este vorba despre zona centrală a orașului (mai exact cea din vecinătate cu intersecția străzilor Domnească și Eroilor), acolo unde există mai multe instituții cu aflux numeros de public: Primăria, Prefectura, Consiliul Județean, Teatrul Dramatic, Centrul Cultural samd. În același timp, numărul de locuiri de parcare din zonă este foarte mic, complet insuficient.

În al doilea caz este vorba despre zona Spitalului de Copii (în apropiere fiind și stadionul Oțelul, dar și Liceul Auto și o serie de zone comerciale de cartier), care conform evaluărilor se află într-un deficit important de locuri de parcare, mai ales după ce s-a făcut o sistematizare importantă prin modernizarea bulevardului Siderurgiștilor.

„Vorbim despre proiectele pentru realizarea a două parcări subterane în apropierea Spitalului pentru Copii și în zona centrală, pe strada Eroilor nr. 1. În urma licitației publice, s-au atribuit contractele pentru serviciile de proiectare în valoare de 264.000 de lei, iar termenul de realizare este de 4 luni”, a precizat primarul Ionuț Pucheanu.

Noile proiecte vin după ce, în ultimii ani, numeroase baterii de garaje au fost demolate pentru a face loc unor parcări publice mult mai eficiente. De asemenea, au fost construite două parcări etajate (la Ancora și la Spitalul Județean), care deja au scăzut cât de cât presiunea în privința locurilor de parcare din apropiere.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr