Polițist din Galați, bătut în public de fiul unui cunoscut interlop. De ce fapta nu este încadrată la ultraj

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați a demarat o anchetă penală într-un dosar în care deși încadrarea este „pentru loviri și alte violențe”, în spatele sintagmei se ascund fapte mult mai grave. De fapt, avem de-a face cu un polițist care a fost agresat, în public, de un interlop.

Incidentul violent a avut loc în chiar centrul orașului Galați, în apropierea unei cafenele cunoscute, foarte la modă printre cei care vor să iasă în evidență. Exact acolo, agentul de poliție de la Secția 5, aflat în timpul liber, s-au întâlnit, se pare că întâmplător, cu interlopul. Nimeni altul decât fiul lui Nelu Ogeacă, unul dintre liderii „băieților de băieți” din Galați, individ apropiat al marilor clanuri din București.

Martorii oculari susțin că între polițist și Ogeacă junior a existat un schimb de replici, după care au ieșit din local pentru a discuta. În stradă, interlopul i-a dat un pumn în față polițistului, provocându-i leziuni ce necesită cel puțin 5 zile de îngrijiri medicale.

„În cauză se fac cercetări , într-un dosar penal privind Infracțiune de loviri și alte violențe. Cercetările sunt făcute de Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Galați. E tot ce vă putem spune în acest moment”, au declarat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

Neoficial, însă, se vehiculează scandalul dintre agentul de poliție și interlop are substrat… amoros. Nu. Nu se iubesc între ei, ci își dispută o femeie. Aceasta ar fi avut în trecut o relație amoroasă cu polițistul, apoi cu interlopul. Nu mai că polițistul nu s-a împăcat cu ideea și a continuat să o contacteze pe femeie, ceea ce l-a enervat pe celălalt.

Interesant este că fapta nu are legătură nu este încadrată la ultraj, deși cel lovit este polițist. Explicația anchetatorilor ar fi că incidentul nu are nicio legătură cu calitatea de agent de poliție a victimei.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr