Pumni în freză între politruci pe tema pierderii unei finanțări europene de 17 milioane de euro, pentru APDM

Avem o veste proastă. Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime – APDM SA Galați tocmai ce a pierdut o finațare europeană de 17 milioane de euro din cauza unor neglijențe grave administrative. Companiaa lansat, în luna decembrie 2021, o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor din cadrul proiectului „Amenajare Dane Ro-Ro în Portul Bazinul Nou Galaţi”, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, cu o valoarea estimată a contractului de peste 84 milioane de lei fără TVA (aproape 17 milioane de euro).

Pe data de 1 februarie 2022, însă, această licitaţie a fost anulată cu motivul „Abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului. Ca urmare a unor solicitări de clarificări cu privire la regimul juridic al amplasamentului executării lucrărilor, în urma analizei s-a constatat că sunt necesare modificări asupra documentaţiei tehnice al căror efect constă în încălcarea principiilor statuate de art. 2 din Legea nr. 99/2016, îndeplinindu-se condiţiile statuate de prevederile art. 225 alin. 1 lit (c) teza teza I coroborat cu alin. 2 al aceluiaşi articol din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale”, potrivit SEAP.

În spatele aceste sintagme greu de înțeles de către oamenii normali, ca noi, se ascunde o situație care este de natură să enerveze: de fapt, toată documentația a fost făcut cu, pardon, picioarele, dovadă că au fost găsite la verificare 29 de abateri majore. Ca să aveți o idee, nu a fost făcută nici măcar dovada proprietății asupra terenului pe care se va face investiția.

Evident, în loc să cadă niște capete (că-i plătim din banii noștri pe acești inompetenți!) a început gargara politicianistă. Ministrul Transporturilor a pus placa aceea – o știți – cu „vom analiza cu atenție, vom stabili măsuri”. Adică nu va face nimic. Așa că a intrat în scenă opoziția cea plină de competenți care au fost și ei părtași la acest dezastru. Bine, ei nu-și mai „aduc aminte”, țin minte doar ce au făcut ceilalți.

Senatorul PSD, Marius Humelnicu, a luat atitudine tovărășească şi a solicitat, cu fermitate revoluționară, demisia sau demiterea directorului general al APDM Galaţi. Că cum e posibil (atenție: cacofonie intenționată). Că pe când era el șef de cantină studențească (adică înainte să fie senator) nu se întâmpla din astea.

„Solicit public demisia sau demiterea directorului APDM Galaţi! Licitaţia pentru o investiţie de 17 milioane de euro din fonduri europene având ca obiect «Amenajare Dane Ro-Ro în Portul Bazinul Nou Galaţi» a fost anulată din cauza incompetenţei directorului general al APDM Galaţi. Există riscul să se piardă şi această finanţare aşa cum s-a întâmplat anul trecut cu banii europeni de la CEF pentru Platforma Multimodală! Această nouă dovadă de incompetenţă a lui Alexandru Şerban, directorul general al Administraţiei Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, este scoasă la suprafaţă de mass-media. Ultimele două licitaţii importante lansate de APDM în SEAP pentru modernizarea şi dezvoltarea Portului Bazinul Nou Galaţi au fost anulate pentru abateri grave care afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului! Incompetenţă, dezinteres sau impostură? În urmă cu un an de zile ceream public demiterea Directorului General al APDM SA Galaţi, Alexandru Şerban. Atunci spuneam «demitere», pentru că demisia este pentru oameni puternici şi responsabili, iar motivul era că, la acel moment, exista riscul ca finanţarea europeană în Platforma Multimodală Galaţi să fie pierdută din cauza incompetenţei directorului Alexandru Şerban. Preşedintele PNL Galaţi, George Stângă, s-a făcut că nu aude şi l-a susţinut în continuare. Între timp, finanţarea europeană de la CEF (Connecting Europe Facility) s-a pierdut, iar proiectul a suportat amânări şi tergiversări pentru a se găsi o altă sursă de finanţare (POIM). Acum, istoria se repetă! Luaţi pălăria APDM-ului de pe capul directorului Alexandru Şerban, că o să-l strivească şi odată cu el va fi strivit şi Portul Galaţi!“, a scris Marius Humelnicu pe pagina sa de Facebook. Deci gata, i-a umilit, or să se sinucidă toți incompetenții.

Răspunsul lui Alexandru Şerban (PNL) e și el la fel de țâfnos și sugerează că alde Humenicu au fost, la rândul lor, parte în acest dezastru.

„Mă tem că puterea de înţelegere a administraţiei publice a domnului senator Marius Humelnicu este cel puţin limitată. Referitor la proiectul ce vizează Amenajare Dane Ro-Ro în Portul Bazinul Nou Galaţi, finanţarea proiectului nu este în pericol! Obținerea unei finanţări europene este independentă de procedura de licitaţie. Faptul că APDM a optat pentru anularea acestei proceduri din cauza anumitor aspecte cu privire la regimul juridic al terenului, nu afectează obţinerea finanţării, ea repet, fiind o procedură separată. Licitaţia se va relua cât de repede posibil, după clarificarea situaţiei. Îi reamintesc domnului senator două aspecte: 1. Acest proiect nu exista când am venit în companie, fiind un proiect început şi dezvoltat în mandatul pe care l-am început în 2020 şi l-am încheiat în august 2021; 2. Documentaţia de atribuire a fost urcată în SICAP în noiembrie 2021, în mandatul de 4 luni a domnului Nicolae Vizinteanu de la USR. De asemenea, colegilor din companie care întocmesc documentaţiile de atribuire, le mulţumesc pentru modul profesionist în care şi-au făcut treaba, compania având în prezent 4 proiecte cu finanţare europeană, ce totalizează 55 de milioane de euro, în execuţie. Vă asigur că vor urma şi altele, APDM lucrând în prezent la alte 7 proiecte de dezvoltare ce vizează modernizarea infrastructurii portuare prin fonduri europene“, a scris, la rândul său, directorul APDM, tot pe pagina sa de Facebook.

Încă n-am aflat poziția PSD în chestiune, dar mai avem răbdare. Nu de alta dar ăștia au acum treabă cu politizarea accelerată din Universitatea Dunărea de Jos, acolo unde zeci de lipitori de afișe au fost angajați în ultimele patru luni, pe posturi gras plătite.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr