Aleșii locali au împlinit visul lui Picu „Polonic” Roman și au decis: Galațiul cere Guvernului să-i acorde statut de stațiune turistică

Ceea ce anunțam încă de acum câteva zile, s-a produs: în şedinţa Consiliului Local al municipiului Galaţi ce s-a desfășurat luni, 28 ianuarie 2022, a fost aprobată propunerea atestării Municipiului Galaţi ca staţiune turistică de interes naţional, în vederea promovării turistice a acestuia.

Practic, visul vizionar al lui Picu „Polonic” Roman, fostul viceprimar al Galațiul, prinde contur, însă este de văzut dacă viziunea vizionară – vă reamintim: „Sex, drugs and păcănele – va fi dusă până la capăt sau Picu va fi ușor dezamăgit.

Lăsând gluma la o parte (deși nu-i ușor să faci asta) documentele anexate hotărârii de CL prezintă argumente mărețe, cu parfum de epocă de aur.

”Oraşul Galaţi are deja câteva atracţii turistice, precum Biserica „Precista”, Faleza Dunării, clădiri monumentale – Biblioteca „V.A. Urechia”, Catedrala Ortodoxă şi Biserica Catolică, Palatul Administrativ – spaţii de relaxare precum Parcul „Eminescu” şi Grădina Publică sau muzee, în frunte cu Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos. De asemenea, pot fi trecute pe listă şi viitoare puncte de atracţie ca situl arheologic Tirighina-Barboşi, restaurat şi pus în valoare acum, ori Plaja „Dunărea”, recent modernizată.

Atestarea municipiului Galaţi ca staţiune turistică de interes naţional va permite atât autorităţilor locale, cât şi operatorilor economici să acceseze fonduri europene sau guvernamentale nerambursabile pentru dezvoltarea turistică a zonei. Obiectivele generale ale acestui demers sunt: creşterea vizibilităţii şi notorietăţii destinaţiei – toate staţiunile de interes naţional sunt promovate de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi sunt cuprinse în toate materialele de promovare, creşterea fluxurilor turistice, posibilitatea de a accesa fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, crearea unor oportunităţi suplimentare investitorilor din domeniul turismului care vor putea accesa finanţări structurale pentru construirea de structuri de primire turstice, crearea şi extinderea infrastructurii de agrement, inclusiv a utilităţilor aferente şi amenajarea obiectivelor turistice”, se arată în raportul de aprobare a hotărârii Consiliului Local Galaţi.

Potrivit declaraţiilor primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, ”obţinerea acestei atestări ne-ar facilita accesarea unor importante fonduri europene. De ce să pierdem aceste fonduri care sunt dedicate dezvoltării staţiunilor turistice. Aquaparkul de la Oradea a fost construit cu acest tip de fonduri. Galaţiul de ce să rateze această şansă? Putem face pentru Galaţi foarte multe proiecte pe aceste linii de finanţare”.

Picu încă n-a declarat nimic oficial. Deocamdată savurează victoria și-și murmură în barbă: „V-am zis eu! Și în Bădălan nasc mari oameni!”

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr