O știre propagată în avalanșă pe Facebook în noaptea de marți spre miercuri (cu sursa bază într-un ziar local) a stârnit groaza printre gălățeni, care ajunseseră să vorbească despre iminența unui atac rusesc, despre fuga din oraș, despre ascunsul prin subsoluri și alte astfel de grozăvenii.
Informația a fost abil construită, plecând de la podul în construcție peste Dunăre, unde în fiecare noapte luminile se sting 1-2 minute pentru a fi cuplate generatoarele. „Cineva”, absolut „întâmplător”, a stat pe aproape până s-au stins luminile, apoi a făcut fotografii. Fotografiile au ajuns apoi pe internet învelite în minciuna grosolană că s-a decis oficial să se stingă luminile la pod, la șantierul naval și la combinatul siderurgic, pentru a nu fi folosite de ruși drept reper.
Informația este falsă. La societățile amintite n-a fost stinsă lumina, la pod a durat câteva minute. Autoritățile neagă existența unui astfel de plan, motivul fiind clar: n-ar avea niciun rost. Avioanele și rachetele moderne nu se ghidează absolut deloc după lumini, ci după coordonate GPS. Adică, dacă stingi becul, o faci ca prostul, ca să te afli în treabă, că dacă vrea să te nimerească rusnacul, te nimerește și în beznă, sub plapumă.
Singura nedumerire este legată de motivul apariției și distribuirii acestui fake news. Unii ziariști experimentați vorbesc despre războiul hibrid și despre încercarea rușilor de a-i face pe români să nu mai ajute Ucraina. Posibil! Noi credem, însă (am făcut o ședință de redacție, ca niște strategi de talie mondială ce suntem – hai c-am glumit: nu suntem experți, dar ne ghidăm pe bun-simț), că la mijloc este doar un noian de prostie. Este o consecință a faptului că orice idiot poate pune orice pe Facebook și nu va păți nimic. Trebuie legi. Aspre. Libertatea de expresie nu este libertatea de a-ți bate joc de adevăr!