Un fost procuror în vârstă de 70 de ani, numit în CA la AFDJ Galați. Are o pensie specială de 22.000 de lei pe lună

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, Fănel Mihalcea (70 ani), acum pensionar – cu o pensie specială de magistrat de 22.077 de lei lunar – nu se poate împăca deloc cu ideea că trebuie să mai stea și pe acasă, să iasă la un șah în parc cu cei din contingentul lui, să aprofundeze mercurialul de la piață sau să facă integrame în bucătărie.

Deși are o afacere de familie în domeniul farmaceutic care-i aduce în jur de 50.000 de euro profit lunar (conform datelor raportate pe 2020) și ia o pensie de nabab, el continuă să rămână agățat la conducta cu bani public, că doar nu degeaba s-a înscris el în PSD imediat – dar imediat – după ce a ieșit la pensie, în 2017.

Recent, Mihalcea a fost numit membru în Consiliul de Administrație al Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, mandatul său fiind însă unul temporar, adică până pe 14 iunie 2022. În tot acest timp, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila va încasa suma de 5.000 de lei net lunar pentru că va participa la 1-2 ședințe ale AFDJ Galați. În ianuarie 2022, el fusese numit și în CA de la APDM Galați (unde mai activase și în 2018-2020), unde remunerația este tot de 5.000 de lei pe lună. S-au terminat toți tinerii competenți din țara asta, e nevoie de Mihalcea să salveze țara, na!

Mihalcea, care s-a pensionat în urmă cu 5 ani din magistratură (în anul 2017), a avut în 2021 o pensie lunară de 22.077 de lei lunar (4.415 euro lunar). Interesant este că fostul prim-procuror „s-a lipit” la funcții publice pe filiera PSD încă de când s-a pensionat. Astfel, în noiembrie 2017, ministrul Dănuț Andrușcă îl numea membru în CA de la Transelectrica. Nimeni nu a înțeles de ce, dar ce treabă avem noi să descifrăm tainele politicii, nu?

Fănel Mihalcea, acum în vârstă de 70 de ani, a fost timp de 21 de ani prim-procuror și prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, funcții pe care le-a ocupat (cu mici întreruperi) în perioada 1996-2017, până când a ieșit la pensie.

Veniturile oficiale ale familiei Mihalcea nu sunt deloc de neglijat. Astfel, la pensia specială anuală în cuantum de 264.924 de lei (adică 22.077 de lei lunar) obținută de Fănel Mihalcea se adaugă și câștigurile soției sale, Aurora Mihalcea, care figurează în declarația de avere a fostului prim-procuror cu venituri din două părți: pensia de 41.000 de lei anual (adică 3.416 lei lunar) și impresionanta sumă de 3.060.000 de lei net anual (612.000 de euro) încasată din activități comerciale farmaceutice. Să fie sănătoși, să se bucure de avere!

Dar să nu uităm un lucru important. Fiica fostului procuror, Silvia Claudia Mihalcea (43 ani) este un om de nădejde al PSD. Cităm din CV-ul acesteaia: colaborator, referent, expert, consilier parlamentar, la cabinetul lui Viorel Hrebenciuc (cel care într-o discuție privată cu fostul director al SPP, Dumitru Iliescu, interceptată de DNA, o numea „fata mea”); a fost vicepreşedinte la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor; a fost director general la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Din 2016 încoace este secretar general la Camera Deputaților, funcție cheie în țărișoara noastră frumoasă, bogată și veselă.

P.S. Poza cu procurorul e mai veche, alta mai nouă nu se găsește, că n-a prea stat la pozat în viața lui.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr