Scriitoarea și jurnalista Katia Nanu își lansează volumul cu numărul 21: „Primăvara femeii în galben”

Joi, 31 martie 2022, la ora 17.00, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” organizează lansarea celei mai noi cărți semnate de către scriitoarea și jurnalista Katia Nanu, „Primăvara femeii în galben”, apărută la Editura Phoebus, Galați, anul acesta. Invitați speciali: scriitoarea Violeta Ionescu, din partea Editurii Phoebus, și profesorul și scriitorul Theodor Parapiru.

Evenimentul va avea loc în Sala „Mihai Eminescu” și va fi moderat de managerul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, Corina-Emanuela Dobre și scriitorul și criticul literar Adi G. Secară. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foarte cunoscută publicului gălățean (și nu numai celui gălățean) Katia Nanu, a fost până în 2011, redactor şef al cotidianului “Viaţa liberă” din Galaţi. S-a născut în 1954, la Călăraşi. A urmat cursurile scolii generale la Liceul nr. 1 din Tecuci. În 1969, s-a stabilit cu familia în Galaţi. A fost elevă la Liceul « M. Kogălniceanu » din Galați, apoi a urmat cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Istorie-Filozofie, Secţia Psihologie-Pedagogie.

Debut publicistic, sub îndrumarea scriitorului Tudor Opriş, în 1972, în revista «Limba şi literatura română pentru elevi».

După absolvirea facultății a lucrat ca profesor la Școala nr. 5 din Tecuci și Școala nr. 29 din Galați și apoi ca director la Teatrul Gulliver din Galați. Din 1988 a devenit jurnalist, profesiune pe care nu a mai părăsit-o până în 2011.

Debutează în volum la Editura Ion Creangă, Bucureşti, în 1984, cu volumul «De demult cu elefanţii » (versuri). Au urmat « Piersici cu aripi » (1987) şi « Pe urmele razei de soare » (1988). Sunt cărţi cu versuri pentru copii şi au apărut la aceeaşi editură. Următoarele cărți apărute sub semnătura sa sunt:

« Cercul poveştilor » – proza pentru copii – Editura Ion Creangă (1990);

« Nevoia de colivie »– eseuri, Editura Alma, Galaţi, 1995;

« La verite sur les crocodiles » (versuri) – Editura Alma, Galaţi, 1997;

« Suflet de rezervă »-roman, Editura Naţional, Bucureşti,1999;

« De cealaltă parte a fericirii », în colaborare cu Aurel Stancu, publicistică, Editura Alma, Galați, 1999;

« De demult cu elefanţii » (reeditare) – Editura Alma Galaţi, 2001;

« Cineva albastru »- roman, Editura Alma, Galaţi, 2002;

« Prietenii » (versuri pentru copii)-Editura Naţional, Bucureşti, 2004;

Pufu1-« Te învăţ cum să vorbeşti », Editura Naţional, Bucureşti, 2005;

Pufu2-« Fructele sunt tare bune », Editura Naţional, Bucureşti, 2005;

Pufu3- « Jocul de-a numărătoarea », Editura Naţional, Bucureşti, 2005, (versuri pentru copii);

«Exerciţiu de monotonie», proză scurtă, Editura Almaprint, Galaţi, 2006;

« Paso doble », roman, Editura Senior, Călărași, 2007;

« Ușor cu democrația pe scări», publicistică, Editura AlmaPrint, Galați, 2008;

„Puzzle cu Vasile”, roman, Editura Axis Libris, Galați, 2011;

« Registrul de gardă » (roman) – Editura Național, București, 2012;

« Ochiul de sticlă », dramaturgie, Editura Axis Libri, Galați, 2013;

“ Cine a golit Prutul de pește, proză scurtă, Editura Axis Libri, Galați, 2017.

Romanul ”Paso Doble” a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Galați-Brăila, în anul 2008.

Volumul « Ușor cu democrația pe scări» a primit Premiul special la cea de-a XVIII-a ediție a Salonului Internaţional de Carte Românească, desfăşurată la Iaşi, în 2009.

Romanul ”Puzzle cu Vasile” a primit Premiul pentru proză al revistei ”Dunărea de Jos” în data de 15 ianuarie 2012.

Una dintre piesele de teatru din volumul «Ochiul de sticlă», sub denumirea «DNA», a fost montată și s-a jucat la Teatrul Dramatic «Fani Tardini» Galați.

Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Este medaliată cu Ordinul UZP, clasa I.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr