Rotația cadrelor, în stil comunist, funcționează impecabil la Piețe. Societatea publică este de 25 de ani sub control PSD

În caz că nu știați, a fost instalată o nouă conducere la Administraţia Pieţelor Agroalimentare SA Galaţi, societate cu capital 100% public, deținută de Consiliul Local Galați. După ce Marcela Daniela Costea a preluat (din nou, semn că i-a plăcut ce afaceri frumoase se fac la APDM) fotoliul de conducere la Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi, unde a fost pusă fără concurs, doar pentru că așa a vrut conducerea superioară de partid (PSD) și de stat, locul din fruntea Piețelor nu a rămas prea mult timp vacant. Adică s-a ocupat instantaneu, cu – ce surpriză, nu-i așa?! – un june de la PSD.

Este vorba de Dumitru Poalungi, consilier local municipal PSD, deja angajat la Piețe (tot filieră politică, cum altfel?) pe funcția de director de Dezvoltare şi Investiţii. Junele dom Mitică este prieten cu Costel Gafton, directorul comercial și adevăratul șef al Administrației Piețelor, că nu degeaba e el finul primarului Ionuț Pucheanu.

Poalelungi a fost pus director general interimar, pe o perioadă de 4 luni, după deja știutul scenariu: interimat fără concurs, apoi concurs aranjat frumușel (eventual cu favoritul și un subordonat care să dea foaia albă, ca să nu încurce) ca să iasă cine trebuie.

De altfel Administrația Piețelor este fief PSD de mai bine de 25 de ani, adică de când Eugen Zaharia a înhățat funcția cu sprijinul lui Eugen Durbacă (pe atunci pedeserist). Nicolae nu a avut nimic de obiectat, lui Marius Stan i-a fost teamă să se implice în cuibul de viespi pesediste de acolo, iar sub Ionuț Pucheanu s-a trecut la rotația cadrelor, societatea fiind folosită ca rampă de lansare de către pesediști care aspiră la mai mult de o leafă „amărâtă” de 15.000 de lei pe lună.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr