A încercat să se sinucidă pentru că a pierdut banii la păcănele. Victima, din Galați, are 18 ani

A fost vânzoleală mare, marți dimineață, într-un cartier din Galaţi, după ce un tânăr în vârstă de 18 ani a căzut în gol de la etajul trei al unui bloc. Locatarii şi oamenii din zonă spun că au auzit o bufnitură şi când s-au uitat, l-au văzut pe tânăr la pământ, chircit.

„S-a aruncat de la etaj, venise la nişte prieteni care stau aici cu chirie şi s-a aruncat. Mi-a spus şi mie. Am sunat la 112 şi au vent cei de la SMURD. Am înțeles că era supărat că avea datorii la păcănele, pierduse bani”, spune unul dintre cei care locuiesc în blocul respectiv.

Tânărul a avut norocul ca totuşi să cadă în grădina din faţa blocului, iar pământul moale a atenuat şocul. A scăpat cu viaţă, dar a suferit multiple fracturi, unele destul de complicate, care necesită intervenție chirurgicală. Echipajul SMURD l-a stabilizat la faţa locului şi l-a transportat la Spitalul de Urgenţă unde va fi investigat suplimentar şi va fi tratat.

Poliţiştii au demarat cercetări la faţa locului şi urmează să stabilescă circumstanţele exacte în care a avut loc evenimentul nefericit. Din primele informaţii reiese că tânărul s-a aruncat de la etaj supărat din pricina datoriilor la jocurile de noroc. El pierduse o sumă foarte mare la deja cunoscutele „păcănele”.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr