Dosarul celor doi șefi din Poliția Galați acuzați de corupție. Aceștia reclamă că procurorii au decis, practic, concedierea lor

Curtea de Apel Galați a decis să trimită la Judecătorie, spre soluționare, contestația făcută de cei doi ofițeri de la Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, inculpați într-un dosar penal pentru abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, și plasați sub control judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

În fapt, fostul inspector șef adjunct al IPJ Galați, comisarul șef Daniel Miron, și fostul șef al Serviciului de Investigații Criminale, comisarul șef Ionuț Surugiu, au contestat în instanță măsura controlului judiciar, impusă pe 13 aprilie 2022, de procurorul de caz.

Conform ordonanței de luare a măsurii controlului judiciar, celor doi ofițeri inculpați li s-a interzis, printre altele, să profeseze, ceea ce a atras după sine destituirea din funcții și suspendarea raporturilor de serviciu cu IPJ Galați, până la soluționarea cauzei penale.

Cei doi ofițeri nu mai au, practic, un loc de muncă și au solicitat instanței să revoce măsura controlului judiciar, pentru a putea să-și continue activitatea până când se va stabili fără putință de tăgadă, în Justiție, dacă sunt sau nu vinovați. Ei consideră că măsurile luate de procurori au caracter de antepronunțare, lucru care contravine procedurilor legale.

Judecătoria Galați, competentă acum să soluționeze contestația celor doi ofițeri inculpați, va stabili un termen de judecare pentru următoarele zile.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr