Lucrările la zona pietonală din Prelungirea Domnească s-au scumpit cu 510.000 de lei. Costul a ajuns la peste 17,5 milioane

Conturile pentru modernizare zonei de la „P”-uri (de la „Nespălata” la Elice, adică fosta Prelungire Domnească, s-au scumpit din nou. Plecate inițial de la 11.147.797 de lei fără TVA (circa 13,25 milioane de lei cu taxe), au ajuns acum la 14.740.729 de lei fără TVA (adică 17,54 de milioane de lei, cu taxe). O majorare de mai bine de 32,2% în mai puțin de 6 luni, având în vedere că prima licitație a fost în ianuarie.

Ultima majorare a avut loc zilele trecute. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, Primăria municipiului Galaţi a atribuit un contract în valoare de 510.000 de lei fără TVA asocierii Tancrad – Nasi – Lemacons, pentru „intervenţii suplimentare”.

Lucrările de modernizare a promenadei de la P-uri au demarat pe 23 februarie 2022 şi ar trebui să se încheie în aprilie anul viitor. O primă majorare s-a produs după mai puțin de o săptămână, când primăria a scos la licitație proiectarea şi execuţia unor lucrări de înlocuire şi deviere a unor reţele electrice şi primisem asigurări că aceste intervenţii nu vor afecta cu nimic lucrările aflate deja în derulare.

Pentru ultimul contract licitatat, cu o valoare de 517.845 de lei fără TVA, au fost depuse două oferte, de către RBX Electric Flash Led şi, respectiv, asocierea Tancrad – Nasi – Lemacons. Cea din urmă a fost declarată câştigătoare, pe baza criteriului „preţul cel mai scăzut”. Termenul-limită pentru realizarea lucrărilor este de patru luni, două pentru proiectare, două pentru execuţie.

Modernizarea aleii pietonale este pusă în operă de asocierea Tancrad SRL (lider de asociere) – Lemacons SRL – ATU Consulting SRL. Pe lângă reamenajarea completă a zonei cuprinse între strada Navelor și parcul de la Elice, principalele atracţii promise sunt: fântâni arteziene, paviment cu jeturi de apă și amenajarea unui curs de apă.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr