Investiție uriașă în irigațiile din județul Galați. Peste 100 de milioane de euro vin de la FNDI

Proiectul de aproape 100 de milioane de euro va duce la creşterea producţiei agricole din judeţ şi la crearea de noi locuri de muncă, dau asigurări autorităţile.

În cadrul proiectului, se vor construi staţii de pompare a apei din barajul Movileni, precum şi toată infrastructura necesară pentru a iriga mii de hectare de teren agricol.

Cheltuielile vor fi reduse cu mai bine de jumătate, pierderile vor fi zero, iar apa va ajunge la rădăcina plantei în aproximativ 12 ore.

Astfel, în prima etapă, vor putea fi irigate aproape 15.000 de hectare din Drăgăneşti, Barcea, Iveşti, Lieşti şi o parte din Cudalbi, iar în cea de-a doua etapă alte 13.000 de hectare din Matca, Cudalbi şi Valea Mărului.

„S-a muncit extrem de mult, timp de mai mulţi ani, pentru a aduce această investiţie la Galaţi. Este un proiect la care am muncit alături de europarlamentarul Dan Nica şi de unul dintre cei mai performanţi fermieri din judeţul Galaţi, domnul Gavrilă Tuchiluş. Mulţumesc ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, care a înţeles importanţa acestui proiect pentru agricultura gălăţeană şi ne-a sprijinit foarte mult, astfel că ieri acest proiect a fost aprobat în comisia tehnică a ministerului”, a spus Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Proiectul are deja studiul de fezabilitate realizat, are două etape majore de implementare şi este finanţat prin Fondul Naţional de Dezvoltare şi Investiţii (FNDI).

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr