Primul aeroport cargo din România se va construi lângă Galați. Licitația pentru studiul de fezabilitate va fi lansată în câteva zile

Pare greu de crezut, dar autorităţile anunţă că peste câteva zile va fi lansată licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului de la Galaţi. Acesta va fi singurul aeroport din România care va avea activitate principală de cargo, dar va transporta și pasageri, așa că veștile par cu atât mai bune.

În paranteză fie spus, informația vine de la doi politicieni PSD din zonă cu o credibilitate complet diferită. Pe de o parte, o zice europarlamentarul Dan Nica (pe care nu prea îl mai crede nimeni, că ne-a umplut podul de promisiuni în ultimii 25 de ani, însă de făcut a făcut cel mult capital electoral, că de pe urma lui nu s-a văzut decât aburul minciunelelor turnate cu spor. Pe altă parte, o zice și brăileanul Mihai Tudose, cel care, cu toate defectele lui știute, are uriașul merit că, în perioada cât a fost premier, a lansat construirea podului peste Dunăre care – iată! – se face. În același timp, însă, și Tudose a cam avut probleme ce adaptare politică (vezi incursiunea prin Pro România), deci îl putem suspecta de un pic de disperare electorală. Iar la disperare, se știe, politicienii spun multe lucruri trăsnite.

În fine, revenind la aeroport, zic ăștia doi că se va construi în zona Braniştea şi va transporta, în special, marfă. De aceea, proiectul reprezintă o premieră naţională şi este promovat în Europa de autorităţile şi politicienii din Galaţi şi Brăila.

„Împreună cu Mihai Tudose am luat decizia de a crea un parteneriat pentru Dunărea de Jos. Vrem să arătăm că merităm, că suntem o zonă care are nevoie de investiţii şi că nu putem fi trataţi ca o regiune de mâna a doua pentru că nu suntem, şi vom arăta tuturor şi ce putem face şi cum va arăta această regiune în următorii câţiva ani”, a declarat europarlamentarul Dan Nica, la Strasbourg.

Eurodeputatul Mihai Tudose a explicat că proiectul aeroportului este strâns legat de alte investiţii importante care urmează să se facă în zonă.

„Drumul Mare de Centură al Galaţiului este important şi pentru Brăila pentru că generează puncte de trafic şi pentru toate celelalte drumuri. Vrem să intrăm într-o zonă de competitivitate în zona industrială. Când vom avea podul funcţional, portul intermodal gata, toate chestiile acestea generează oportunitatea aeroportului”, a explicat Mihai Tudose.

Recent, Consiliul Judeţean Galaţi şi Consiliul Judeţean Brăila au încheiat un protocol de colaborare pentru realizarea unui aeroport regional în judeţul Galaţi. Studiul de pre-fezabilitate al aeroportului a fost prezentat în luna mai de către preşedinţii consiliilor judeţene din Galaţi şi Brăila experţilor de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

În bugetul de anul acesta al Consiliului Judeţean Galaţi au fost prevăzuţi bani pentru realizarea primelor expertize şi analize, precum şi a mai multor documente tehnice. Ulterior, prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare Comunitară pentru Infrastructura de Transport, vor fi accesate fonduri nerambursabile pentru construirea aeroportului.

„Acum avem şi un avantaj foarte mare, şi anume faptul că acest obiectiv de investiţii a fost inclus în Master Planul General de Transport al României. (…) Cred că este primul proiect major, cel puţin din ultimii ani, în care, fără niciun fel de orgoliu, chiar şi dincolo de hârtii şi proceduri, cele două judeţe îşi dau mâna pentru a realiza o investiţie atât de importantă”, a anunţat Costel Fotea.

Aeroportul din judeţul Galaţi va deservi zona de sud-est a României şi cea de sud a Republicii Moldova şi va avea o importantă componentă de business prin realizarea unui mare terminal cargo.

Doamne ajută!

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr