Bacul militar adus la Galați s-a stricat după numai o zi de utilizare. Inamicii tremură de frica „tehnicii militare performante”

Pare un banc prost, dar nu e. Bacul militar dislocat temporar de Ministerul Apărării Naționale la punctul de traversare a Dunării Galați – I.C. Brătianu s-a stricat după numai o zi. Prima cursă a bacului, aparținând Batalionului Nave Treceri Fluviale „Danubius”, a avut loc sâmbătă, 11 iunie, la ora 17,00, iar o zi mai târziu, duminică, acesta a avut nevoie de reparații.

Nimic nou sub soare, am putea zice, căci nu-i prima oară când tehnica noastră militară „performantă” dp chix. Sunt de notorietate tancurile rămase în pană în timp ce se duc sau se întorc de la poligon, mașinile militare cărora le cad frânele sau le crapă motoarele, elicopterele care cad ca frunzele toamna și avioanele care mai mult ară decât zboară. Aproape că îți vine să te întrebi unde ceapa mă-sii se duce amarul de bani alocat ana de an pentru înzestrarea Armatei. Dar nu te întrebi, că ești patriot și nu-i frumos să zici de rău despre armia nației…

Revenind la ultimul incident, partea bună este că bacul militar a fost reparat în noaptea de duminică spre luni, iar azi dimineață, 13 iunie, și-a reluat cursele începând cu ora 7,00. Există chiar și-o explicație: bacul are niște motoare care au prins epoca de aur, trebuiau scoase la pensie de mult. Bine, în schimb a fost dat cu o vopsea gri impecabilă, să dea bine la inspecțiile generalilor. Căci dacă e suficient de frumușel, nici nu mai contează dacă funcționează, se sperie inamicii de el oricum.

Reamintim că MApN a decis aducerea unui bac militar pentru traversarea Dunării pe la Galați, în condițiile în care bacul „Oltișoru 3” al Navrom Bac Galați a fost detașat la Isaccea – Orlovka (Ucraina). Bacul militar a fost integrat în programul de transport al Navrom Bac Galați, din 30 în 30 de minute, cu mențiunea că acesta lucrează numai în intervalul orar 6,00-20,00. În restul programului, Navrom Bac funcționează ca și până acum, non-stop.

Nava militară care acționează la Galați este un bac fluvial de tip catamaran, cu o capacitate totală de transport al autovehiculelor de 300 tone sau de 500 de persoane, la o singură cursă.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr