Fostul adjunct al Poliției județene Galați și șeful de la Investigații Criminale, trimiși în judecată pentru o sumedenie de fapte penale

Fostul inspector adjunct al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, comisarul şef Daniel Miron (FOTO), a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, sustragere şi distrugere de probe, fals intelectual şi uz de fals. Şi şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, Ionuţ Surugiu, a fost trimis, de asemenea, în judecată.

Conform documentului prin care procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi au sesizat instanța, cei doi ofiţeri sunt acuzaţi de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, au fost trimişi în judecată.

Fostul inspector şef adjunct al IPJ Galaţi, comisarul şef Daniel Miron, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, sustragere şi distrugere de probe, fals intelectual şi uz de fals, toate în concurs real.

„În perioada 2015-2018, timp de patru ani, acesta a determinat direct şi prin intermediul şefului S.I.C., pe subordonaţii săi să completeze în fals centralizatoarele lunare, prin consemnarea ca fiind compensate cu timp liber în termenul legal de 60 zile, a orelor suplimentare lucrate de către poliţiştii S.I.C. în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, deşi aceste ore fie nu s-au compensat cu timp liber corespunzător şi nu au existat rapoarte de libere în acest sens, fie s-au recuperat prin timp liber acordat peste termenul prevăzut de lege, de 60 de zile, în mod profund ilegal.

Ulterior, a aprobat aceste centralizatoare lunare, care au fost înaintate Serviciului Financiar al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, în vederea plăţii acestor ore cu 75% şi nu cu 175%, contrar legii şi Ordinului M.A.I, diferenţa de 100% reprezentând prejudiciu în dauna fiecărui poliţist.

În aceeaşi perioadă, acesta a aprobat, în mod ilegal, rapoartele poliţiştilor S.I.C., de compensare cu timp liber peste 60 de zile a orelor suplimentare efectuate şi a diminuat contrar legii sporul ce trebuia plătit pentru astfel de situaţii, cu diferenţa de 100%, cauzând prejudicierea acestora.

În scopul de a-şi acoperi faptele, la data de 5.11.2018, inculpatul Miron Daniel, prin intermediul inculpatului Surugiu Ionuţ-Nelu şi a şefilor de birouri, a solicitat poliţiştilor S.I.C., să întocmească rapoarte, în baza unor modele preconstituite, cu conţinut fals sau inexact, în numele Corpului de Control al Ministrului de Interne, fără ştiinţa şi acceptul acestuia, pe care nu le-a înregistrat în evidenţele I.P.J. Galaţi, nu le-a arhivat, cu încălcarea art. 7 din Legea arhivelor naţionale, documente pe care le-a păstrat în original asupra sa, le-a scos din instituţia I.P.J. Galaţi şi le-a prezentat procurorului cu ocazia audierii sale ca suspect în cauză la 17.02.2022, cu intenţia de a le depune la dosar, în scopul influenţării aflării adevărului”, se arată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Totodată, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Ionuţ Surugiu, fostul şef al Serviciului Investigaţii CriminaleGalaţi, în funcţie la data săvârşirii faptelor, pentru trei infracţiuni de instigare la fals intelectual în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu în forma continuată, abuz în serviciu în formă continuată, pentru participaţia la infracţiunile descrise mai sus precum şi infracţiunile de inducere în eroare a organelor judiciare şi neglijenţă în serviciu.

„Cu privire la ultimele infracţiuni, s-a reţinut în fapt că inculpatul Surugiu Ionuţ Nelu a făcut un denunţ calomnios, cu ocazia audierii sale ca suspect, de către procuror, la data de 24.02.2022, cu privire la săvârşirea de către ofiţerul de poliţie Radu Alin a unei infracţiuni, în scopul de a-l compromite pe acesta din urmă, respectiv un abuz în serviciu în legătură cu faptul că ar fi urmat cursurile şcolii sanitare postliceale Christiana din Galaţi în timpul serviciului, în perioada 2014-2017, cunoscând că fapta este nereală.

Începând din data de 31.05.2016, în calitate de şef S.I.C. şi şef nemijlocit al Compartimentului Marea Violenţă, inculpatul Surugiu Ionuţ-Nelu nu a păstrat registrul de ore suplimentare nr. 979635/15.01.2015 în condiţii corespunzătoare şi nu a luat măsuri pentru a-l asigura împotriva distrugerii ori sustragerii, neîndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu din culpă, prin încălcarea art. 12 alin. (1) din Legea arhivelor naţionale, lipsa registrului fiind constatată de către procuror la solicitarea acestuia, la 16.02.2022, urmarea constând în obstrucţionarea justiţiei prin compromiterea unei probe esenţiale anchetei”, se mai scrie în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Inculpaţii, comisarii şefi Daniel Miron şi Ionuţ Surugiu, se află sub măsura controlului judiciar, măsură dispusă a doua oară, prin ordonanţa procurorului din data de 28.04.2022, pe o durată de 60 de zile, în considerarea noilor infracţiuni reţinute în sarcina acestora în cursul anchetei, de abuz în serviciu şi sustragere sau distrugere de probe ori înscrisuri pentru inculpatul Miron Daniel şi de neglijenţă în serviciu pentru inculpatul Surugiu Ionuţ-Nelu.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr