Combinatul siderurgic LIBERTY Galați și GFG Foundation au semnat un parteneriat cu SC Oțelul Galați, prin care devin sponsori oficiali ai celui mai titrat club de fotbal din regiunea Moldovei. Echipa va beneficia din nou de sprijinul uneia dintre cele mai mari companii siderurgice europene pentru a-și atinge obiectivul de revenire în elita fotbalului românesc.
În cadrul parteneriatului, LIBERTY Steel Group, GFG Foundation și SC Oțelul Galați vor oferi suport clubului și echipei de seniori conduse de antrenorul Dorinel Munteanu în vederea realizării obiectivelor de performanță propuse. Mai mult, partenerii vor contribui la dezvoltarea Academiei de Copii și Juniori și a mișcării sportive din comunitate prin implementarea unor strategii inovatoare. Stadionul Oțelul, terenul de luptă al celor mai mari performanţe ale fotbalului gălăţean, va fi în continuare dedicat activității echipei pentru a fi repus pe harta arenelor importante din România.
Ajay Aggarwal, președintele LIBERTY Steel Group Europe și Chairman of the Board LIBERTY Galați, a declarat: „În numele lui Sanjeev Gupta și al colegilor din Galați, suntem mândri să susținem cea mai iubită echipă din regiunea Galați – LIBERTY este onorat sa facă parte din trecutul și viitorul echipei Otelul Galați. Clubul are o istorie de succes și este deținută de suportari înfocați, mulți dintre ei colegii noștri, de aceea suținem clubul și comunitatea. Din fericire, am fost prezent la finala victorioasă din sezonul trecut și am fost impresionat de atmosfera de pe stadion, de emoțiile comunității, de numărul familiilor cu copii prezenți la meci și de pasiunea fanilor conduși de The Steel Boys. Alături de Sanjeev, LIBERTY și GFG Foundation, îl felicităm pe antrenorul Dorinel Munteanu și echipa Oțelul pentru rezultatele remarcabile și le urăm mult succes în acest sezon important. Așteptăm cu nerăbdare să participăm sâmbătă la meciul de deschidere”.
„În mod cert, asistăm la un moment prin care istoria fotbalului gălățean este rescrisă. Oțelul, prin sprijinul LIBERTY și GFG Foundation, reface echipa puternică care a reprezentat comunitatea la cel mai înalt nivel. Combinatul siderurgic, clubul și suporterii devin din nou coechipieri într-o echipă de succes ce va reda tuturor pasiunea pentru fotbal și mândria de a reprezenta orașul”, a declarat Marian Brăilescu, președintele SC Oțelul Galați.
Cornel Moisescu, membru-fondator al SC Oțelul Galați și directorul departamentului de producție-fontă în cadrul LIBERTY Steel Group, a afirmat: „Mereu am știut că distanța dintre vise și realitate se numește acțiune. Ceea ce se întâmplă acum reprezintă o parte din visele unor idealisti care au pornit la un drum imposibil în vara anului 2016: renașterea Oțelului, recuperarea palmaresului, promovarea în ligă, atragerea sprijinului comunității prin contribuția Consiliului Local Galati și acum parteneriatul cu GFG Foundation și LIBERTY. Iar noi visăm in continuare. LIBERTY Galați iubește această echipă pentru că este inima de oțel care bate pentru orașul Galați și pentru comunitatea noastră. LIBERTY Galați are planuri ambițioase să producă GREENSTEEL și să ajute Europa să devină verde, iar SC Oțelul Galați are planuri ambițioase să câștige liga, să facă mii de fani fericiți și mândri că sunt din Galați și să revină acolo unde îi este locul – în elita fotbalului românesc. Aștept cu nerăbdare să îndeplinim aceste planuri pline de ambiție în următorii ani”.
„Sunt bucuros că LIBERTY și GFG Foundation au venit în sprijinul proiectului nostru și vor susține obiectivele pe care ni le propunem. Aceste entități au dat dovadă întotdeauna de seriozitate și profesionalism, repere care m-au ghidat în toată activitatea competițională, atât ca jucător, cât și acum ca antrenor, valori pe care sperăm să le dezvoltăm împreună și în cadrul clubului. Am convingerea că vom reuși, alături de suporteri și comunitatea gălățeană, să transpunem toată pasiunea din spatele acestui parteneriat în performanțele sportive ale echipei”, a declarat Dorinel Munteanu, manager tehnic SC Oțelul Galați.
Combinatul siderurgic de la Galați s-a asociat cu SC Oțelul încă din 1964 când clubul a fost format pentru a reprezenta combinatul siderurgic înființat în acea perioadă, fiind implicat și în construcția terenului încă din 1979. Compania a rămas un sponsor mândru al clubului timp de 48 de ani, susținându-l până la cele mai bune performanțe – de la campion al Cupei UEFA Intertototo și al Supercupei României.