Proiectul de modernizare a Danei 32, implementat de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi , prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, se apropie de finalizare. Vă reamintim că investiția are 85% din finanţare asigurată din fonduri europene, diferenţa de 15 la sută fiind de la bugetul de stat. De asemenea, din valoarea totală de 25,24 de milioane de lei (inclusiv TVA), cea mai mare parte a finanţării – 21,3 milioane de lei – a revenit componentei de Construcţii – Montaj.
„Proiectul Danei 32 vizează modernizarea frontului de acostare, cu o lungime de 70 metri, prin execuţia unui nou cheu vertical care să îl înglobeze pe cel existent. Dana a fost proiectată inclusiv pentru a fi racordată la utilităţi cu ajutorul cărora să se asigure, de exemplu, alimentarea cu apă potabilă a navelor sau asigurarea serviciilor de prevenire a incendiilor, va fi asigurată și evacuarea apelor pluviale, dar și reţele și echipamente electrice pentru alimentarea navelor – prize de cheu. Proiectul de la Dana 32 continuă și completează modernizările care s-au făcut anterior la Dana 31, prin asigurarea pe întreg frontul de acostare a unei infrastructuri moderne”, a precizat directorul general al APDM Galaţi, Marcela Daniela Costea.
Lucrările hidrotehnice vor permite ca la Dana 32 să fie operate marile nave maritime – vor putea acosta chiar și nave de 5.000 – 6.000 tdw, singura limitare fiind capacitatea admisă în Bara Sulina – iar capacitatea de încărcare-descărcare a mărfurilor ar urma să crească cu aproape 100.000 tone, la 250.000 tone anual.
În prezent, circa 70%din lucrările de modernizare a Danei 32 din Port Docuri, aferentă silozului Anghel Saligny, au fost realizate, potrivit datelor furnizate de constructori. În total, investiţia derulată de Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi se va ridica la 25,24 milioane de lei (echivalentul a peste 5 milioane de euro – n.r.) și implică modernizarea din temelii a cheului Danei 32, precum și racordarea acesteia la sistemul de utilităţi.
Dana 32 este una dintre cele mai vechi dane încă în funcțiune din Galați, ținând cont că a fost dată în exploatare, în forma actuală, în 1950.
MĂDĂLINA DEDIU