Ritmul în care orașul Galați se îndatorează la bănci începe să ne cam sperie, căci totul pare că se face de ceva vreme fie pe datorie (iar datoriile trebuie plătite la un moment dat), fie din fonduri europene (varianta fericită, evident). Asta ne arată că impozitele și taxele plătite de noi, truditorii de rând, se duc în totalitate pe lefurile uriașei armate de birocrați (majoritatea cu proptea politică) ajunși să plimbe trei hârtii și să vânture aerul prin primărie. Și nu degeaba, ci pe niște lefuri foarte mari, care-i sfidează pe toți lefegii din România.
În fine, este bine să știți că în iulie și august 2022, aleșii locali au votat două împrumuturi bancare rambursabile în 12 ani, însumând 200 de milioane de lei (cam 40 de milioane de euro adică), din care să mai aibă ceva de ciugulit firmele abonate la contractele cu primăria.
Conform documentelor, termenul de rambursare a creditului aprobat în august (de 50 de milioane de lei) va fi de 12 ani, cu o perioadă de graţie de doi ani, termen de plată rată şi dobândă semestrial, costurile fiind ROBOR 6M plus marjă (1,8 la sută). Va fi luat de la Banca de Export Import a României EximBank SA.
Cum spuneam, banii sunt pentru investiții (căci după ce se plătesc lefurile mari ale birocraților din primărie nu mai rămâne nimic pentru oraș). În raportul de specialitate al proiectului de hotărâre se arată că municipiul Galaţi are în derulare 57 proiecte care beneficiază de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, în valoare totală de 565,43 milioane de lei, iar contribuția proprie a municipiului nu prea e acoperită.
„În vederea asigurării fondurilor necesare pentru acoperirea ajustării preţurilor şi a valorii devizelor generale conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 64/2022 a cofinanţării eligibile a beneficiarului precum şi a cheltuielilor neeligibile şi altor fonduri în vederea derulării proiectelor aflate în curs de finalizare, este necesară contractarea unei finanţări rambursabile interne în valoare de 50 de milioane de lei. Garantarea creditelor contractate, serviciul anual al datoriei publice locale şi alte cheltuieli neeligibile ale finanţărilor rambursabile se asigură integral cu veniturile proprii din bugetul local.Gradul de îndatorare trebuie să fie cel mult 30 la sută din veniturile proprii”, se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.