Sărăcia din sistemul pentru situații de urgență, cârpită temporar cu fonduri de la Consiliul Județean

Consiliul Județean vine în ajutorul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Eremia Grigorescu” și a Inspectoratului Județean de Jandarmi „Dunărea de Jos”. Va aloca din bugetul propriu 96.649 de lei, pentru ca cele două instituții să poată achiziționa echipamente necesare în desfășurarea activității. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de consilierii județeni în ședința de la sfârșitul lunii august.

„De ani de zile suntem alături de instituțiile de ordine publică din Galați sau de cele care asigură siguranța gălățenilor. După ce au fost achiziționate diverse echipamente de care oamenii legii au nevoie pentru a-și îndeplini cu succes misiunile, de la șenilate și aparate de depistare a drogurilor la autospeciale moderne pentru intervenții pirotehnice sau pentru medicii de la UPU – SMURD, vom sprijini financiar Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Județean de Jandarmi pentru achiziționarea unor camere cu termoviziune, a unor echipamente de protecție contra gazelor și a unui sistem de stocare a imaginilor din timpul misiunilor de ordine publică”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență va beneficia de sprijin financiar pentru achiziționarea a două camere cu termoviziune, iar Inspectoratul Județean de Jandarmi va beneficia de sprijin financiar pentru achiziționarea a 42 de echipamente de protecție împotriva gazelor și a unui sistem de stocare a imaginilor.

Din păcate, de la bugetul național sumele alocate pentru dotarea instituțiilor implicate în intervențiile pentru situații de urgență sunt tot mai mici. În ultima vreme au fost chiar înghețate, pe fondul deficitului bugetar din ce în ce mai mare.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr