Investiții importante pentru Galați, scoase la licitație. Aproape 25 de milioane de euro, puse la bătaie

Nu mai puțin de patru licitaţii au fost publicate în Sistemul Electronic de Achizitii Publice (S.E.A.P), duminică, 4 septembrie 2022, iniţiatorul procedurilor de achiziţie publică fiind Primăria municipiului Galaţi.

Cele patru licitaţii pentru obiective importante au ca scop găsirea de ofertanţi pentru proiectarea şi execuţia unor investiţii de amploarea şi, în acelaşi timp, aşteptate de gălăţeni.

Este vorba despre reabilitarea Parcului de la Turnul TV cu o valoare estimată de 12.850.604 lei fără TVA, Renovarea integrată şi reabilitarea imobilului din str. Domnească nr. 24 (Palatul Gheorghiu) lucrările fiind estimate la 17.854.977 lei, modernizarea parcului şi amenajarea parcării subterane de la Spitalul de Copii „Sfântul Ioan” – 29.285.011 lei şi modernizarea bulevardului George Coşbuc, Etapa I – lucrări drum şi reţele edilitare apă-canal cu o valoare estimată de 63.928.289 lei.

Licitaţiile lansate pe 4 septembrie 20200 de către Primăria Galați au o valoarea estimată care totalizează 123,7 milioane lei, adică 24,8 milioane euro.

La două dintre licitaţii termenul limită de depunere a ofertelor este 10 octombrie 2022 (Parc Turn TV şi modernizare bulevardul George Coşbuc), iar celelalte două au ca dată limită de depunere 11 octombrie 2022.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr