Sector special pentru familii pe stadionul Oțelul. Doar adulții plătesc, copiii au acces gratuit

Clubul Oțelul Galați va avea în premieră (de altfel este printre foarte puținele cluburi din România care aplică o astfel de strategie) un sector în care copiii vor avea intra gratis la meciurile echipei de fotbal. Singura condiție este ca un adult să însoțească maximum cinci copii.

Clubul Oțelul a făcut anunțul pe pagina personală de Facebook. O tribună va avea un sector cu intrare gratuită pentru copii, iar adulții care îi vor însoți vor plăti prețul de la Tribuna 2, adică 10 lei.

„Family Zone SC Oțelul Galați amenajează, în premieră, la Tribuna 2 un sector special pentru familii în care copiii vor beneficia de bilete gratuite. În momentul realizării comenzii de către un adult se va selecta și numărul copiilor din grup pentru care va fi emis câte un bilet cu valoare zero. În sectorul Family Zone, fiecare persoană poate comanda maximum 5 bilete, dintre care cel puțin unul trebuie să fie rezervat unui adult”, a transmis Oțelul Galați.

Următorul meci de pe stadionul Oțelul Galați va fi săptămâna viitoare. Luni, 17 octombrie, de la ora 18.15, Oțelul va întâlni formația Concordia Chiajna într-o partidă din etapa X a Ligii a II-a.

Vă reamintim că Liberty şi GFG Foundation au semnat, pe 3 august, un parteneriat cu SC Oţelul Galaţi, prin care devin sponsori oficiali ai celui mai titrat club de fotbal din regiunea Moldovei. Echipa va beneficia din nou de sprijinul uneia dintre cele mai mari companii siderurgice europene pentru a-şi atinge obiectivul de revenire în elita fotbalului românesc.

În cadrul parteneriatului, Liberty Steel Group, GFG Foundation şi SC Oţelul Galaţi vor oferi suport clubului şi echipei de seniori conduse de antrenorul Dorinel Munteanu în vederea realizării obiectivelor de performanţă propuse. 

Mai mult, partenerii vor să contribuie la dezvoltarea Academiei de Copii şi Juniori şi a mişcării sportive din comunitate prin implementarea unor strategii inovatoare. 

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr