Sfaturi pentru consumatori, de la Direcția Sanitar-Veterinară, cu privire la alimentele pe care le cumpără în perioada Sărbătorilor

În această perioadă premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Galați și-a propus un program săptămânal de control pe baza analizei de risc, în unități de procesare carne, carmangerii, măcelării (inclusiv cele care funcționează în piețele amenajate temporar), unități de comercializare cu amănuntul și angro a produselor alimentare, supermarketuri/ hipermarketuri, laboratoare de cofetărie-patiserie, restaurante, cafenele și pensiuni etc.

De asemenea, se organizează acțiuni de verificare a mișcărilor de animale vii pe drumuri publice și controale în trafic pentru verificarea condițiilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului, împreună cu reprezentanți ai altor instituții, fiind, totodată, asigurată permanența la sediile Circumscripțiilor Sanitare Veterinare din Tecuci și Galați.

În Laboratorul Sanitar Veterinar si pentru Siguranța Alimentelor, personalul de specialitate va efectua examene trichineloscopice prin digestie artificială, iar sâmbăta și duminica (cu excepția sărbătorilor legale), între orele 8,00-15,00, se vor efectua examene trichineloscopice directe.

DSVSA precizează, de asemenea, că producătorii particulari pot comercializa ouă doar în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile de desfacere a acestora în pieţe agroalimentare/ târguri și numai după efectuarea examenului ovoscopic de către personalul veterinar din cadrul circumscripţiilor sanitar-veterinare.

În ceea ce privește laptele crud destinat vânzării directe către consumatorul final sau prelucrării în brânzeturi, acesta trebuie să provină numai de la animale sănătoase care nu suferă de boli ce pot fi transmise la om, crescute în exploatații autorizate/ înregistrate sanitar-veterinar. Vor fi verificate condițiile de comercializare directă către consumatorii finali a brânzeturilor produse de producătorii agricoli, iar acestea trebuie expuse la vânzare doar în spaţiile special amenajate din pieţe agroalimentare şi târguri, în vitrine destinate acestui scop, în recipiente (tăvi) confecționate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică, inox etc). De asemenea, brânzeturile trebuie protejate corespunzător împotriva contaminării pe durata transportului şi a expunerii la vânzare către consumatorul final.

Nu în ultimul rând, DSVSA verifică operatorii economici care comercializează pește si produse din pescuit, modul în care este asigurată trasabilitatea acestora, respectarea temperaturii de depozitare și comercializare, proveniența gheții utilizate pentru menținerea temperaturii, precum și dacă aceasta din urmă este în cantitate suficientă și a fost obținută din apă potabilă.

În paralel, se vor organiza controale oficiale pentru verificarea modului de respectare de către operatorii din sectorul alimentar a prevederilor legale referitoare la pesta porcină africană (PPA), accentul fiind pus pe verificarea mijloacelor auto utilizate pentru transportul porcinelor vii, cu sprijinul reprezentanților organelor de poliție.

MĂDĂLINA DEDIU

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr