Consiliul Județean Galați a anunțat finalizarea și recepția lucrărilor la stația de transfer a deșeurilor de la Târgu Bujor. Investiția a fost realizată cu fonduri europene, în cadrul amplului proiect de gestionare a deșeurilor din județul Galați.
Astfel, deșeurile colectate din 22 de localități ale județului, aflate în nord-estul județului și în apropierea orașului Târgu Bujor, vor fi aduse la această stație de transfer, de unde, în containere de mare capacitate, vor fi duse la viitoarea stație de tratare din municipiul Galați sau, în cazul deșeurilor reciclabile, la stația de sortare de la Valea Mărului.
“Stația de transfer a deșeurilor de la Târgu Bujor va reduce impactul deșeurilor asupra mediului, va eficientiza transportul deșeurilor, reducând astfel și emisiile poluante asociate transportului, și va permite o utilizare mai bună a resurselor, inclusiv reducerea costurilor de gestionare a deșeurilor.
Mai mult, pe lângă beneficiile sale de mediu, stația de transfer va genera și noi locuri de muncă pentru comunitatea locală.
Această importantă investiție de la Târgu Bujor face parte din Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județul Galați, un proiect cu fonduri europene de peste 100 de milioane de euro, aflat în plin proces de implementare.
Până în acest moment, am finalizat deja lucrările la depozitul de deșeuri de la Valea Mărului și stația de transfer de la Târgu Bujor, suntem aproape de recepția lucrărilor de închidere a depozitului neconform de la Rateș (Tecuci), a fost emis ordinul de începere a lucrărilor la stațiile de transfer și de compostare a deșeurilor vegetale de la Tecuci și suntem în plină licitație, singura de acest fel din țară, pentru construirea în municipiul Galați a unei performante stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor biodegradabile și reziduale, care va fi dotată cu un digestor și o turbină pentru producerea energiei electrice din deșeuri”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Investiția de la Târgu Bujor, în valoare de 12.725.999 de lei, a presupus construirea unor hale metalice, amenajarea mai multor platforme betonate, achiziționarea și montarea liniilor tehnologice, implementarea unui sistem de înregistrare a mijloacelor de transport, amenajarea unor fluxuri speciale pentru deșeuri voluminoase, periculoase și echipamente electrice, achiziționarea mai multor utilaje și containere, precum și realizarea sistemelor de colectare și tratare a apelor uzate.
MĂDĂLINA DEDIU