A murit eminentul om de cultură gălățean Victor Cilincă. Avea 65 de ani

Victor Cilincă, născut pe 16 ianuarie 1958, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, ziarist profesionist (membru atestat al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România), inginer, pictor şi ilustrator.

A fost navigator pe mări şi oceane, scafandru.

A publicat 11 cărţi (proză scurtă, romane, poveşti, piese de teatru, poezie). I-au apărut povestiri în reviste din Marea Britanie, Statele Unite, Canada şi Franţa. A scris piese de teatru şi scenarii. Este inclus în trei dicţionare realizate de Mircea Ghiţulescu despre piese, regizori şi dramaturgi.

Studii: Liceul de Artă Galaţi, secţia Plastică – promoţia 1977, Facultatea T.C.P.A.T.P. Galaţi, promoţia 1983.

Premii pentru teatru: nominalizat în 2007 la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2006; menţiune la concursul de dramaturgie “Bogdan Amaru” – Râmnicu Vâlcea, 1993 (cu piesa “Revoluţia pisicilor”); Premiul II la concursul de teatru scurt “Camil Petrescu” – Oradea 1995 (cu piesa “Polonius” – în variantă scurtă). Piesa în două acte a fost jucată apoi în stagiunea 1995 – 1996 la Teatrul Dramatic “Fani Tardini” Galaţi* Premiul “Octavian Giga” pentru poezie la concursul naţional de poezie şi eseu “Octavian Goga” – Cluj, 2002* Menţiune pentru proză scurtă la concursul naţional de proză scurtă şi eseu “Pavel Dan” – Cluj, 2002.

Cărţi publicate: ”Războiul de catifea” – roman, publicat parţial în revista “Orientări”, Galaţi, 1983 * “Fetiţa care avea prea mulţi pistrui” – poveşti, editura “Porto-Franco”, Galaţi, 1991 (cu ilustraţiile autorului) * “Odiseea pentru uz intern” – roman, publicat, parţial, în foileton, în cotidianul “Viaţa liberă”, Galaţi, 1994 * “Odiseea pentru uz intern” – roman despre viaţa marinarilor, editura “Logos”, Galaţi, 1997 (coperta desenată de autor) * “Zaraza” – roman, publicat în foileton în cotidianul “Viaţa liberă”, Galaţi, 1997 (cu pseudonim) * TEATRU: Paparazzi/ Polonius – dramaturgie, editura “Dominus”, Galaţi, 1998 * “POLONIUS – A Political Farce” – dramaturgie, editura “Alma”, Galaţi, 2000 (în limba engleză de Petru Iamandi; coperta şi ilustraţiile aparţin autorului) * “Maşina de distrus tot” – povestiri şi nuvele, editura N’ERGO, Galaţi, 2001 * “Jihad” – roman SF de anticipaţie, editura N’ERGO, Galaţi, 2002 * “PUSH-PUSH!” – roman de sertar, ediţie electronică, editura “N’ERGO”, Galaţi, 2002 (ediţie electronică; coperta şi ilustraţiile aparţin autorului) * “Ţara de sub picior” – basm, editura “N’ERGO”, 2005 (coperta şi ilustraţiile autorului) * “Mezzoland” – versuri, editura “N’ERGO”, Galaţi, 2006.

Povestiri şi nuvele tipărite în Marea Britanie – “Noi cu toţii te vom iubi” (“Eggs”), în revista “Cambrensis” (predată la ora de engleză într-un liceu din Viena); Canada – “Înlocuitorul” (“Le Remplacant”), în revista “Temps tot”; SUA – “Siegfried”, în revista “Fortress”.

Trupul neînsuflețit al lui Victor Cilincă va fi depus la Biserica Trei Ierarhi.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr