Unde pot fi încărcate mașinile electrice în Galați. Sunt deja 46 de de stații publice

Primăria municipiului Galați continuă acțiunile pentru un oraș prietenos cu mediul și încurajează utilizarea mașinilor nepoluante. Astfel, au fost puse în funcțiune încă 8 stații de încărcare pentru mașinile electrice.

„Este important să susținem un transport ecologic, să punem la dispoziția oamenilor astfel de mijloace pentru încărcarea mașinilor electrice, să răspundem cât mai bine provocărilor legate de protecția mediului. Avem acum 46 de stații de încărcare pentru mașinile electrice în diferite zone din oraș, iar acestora li se vor adauga și altele în cadrul proiectelor cu finanțare prin PNRR”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

Dintre cele opt noi stații, cinci au fost amplasate pe străzile Traian Vuia (zona bl. Z și L5) și Henri Coandă (zona bl. J5, J6 și CLDC), în cadrul proiectului cu fonduri europene ce a vizat modernizarea acestor artere. Celelalte trei noi stații se află în zona Parc Rizer, Cimitir Sf. Lazăr și Parc C. Coposu. Acestea din urmă fac parte dintr-un proiect derulat cu fonduri AFM ce a vizat un lot de 15 de stații, valoarea investiției fiind de aproximativ 3,8 milioane de lei.

În total, în momentul de față la Galați sunt active 46 de astfel de stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr