S-a deschis primul parc urban de aventură din Galați. Este lângă plaja Dunărea și a costat peste patru milioane de euro

Vineri, 14 iulie 2023, la ora 11,00 s-a deschis primul parc de aventură din oraș, lângă Plaja Dunărea. Parcul oferă numeroase posibilități pentru petrecerea timpului liber în mod activ, fiind realizat cu fonduri europene în cadrul unui proiect de aproximativ 4 milioane de euro.

Conform datelor oficiale, valoarea totală a proiectului este de 19.330.158 de lei cu TVA, din care valoarea totală eligibilă este de 19.267.850 de lei cu TVA, contribuția de la bugetul local fiind 385.357 de lei cu TVA. Pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost încheiat un contract cu asocierea formată din SC Ischia SRL, SC Garden Center Grup SRL, Obercons Comp SRL, SC Submit SRL, SC Moviland Met SRL și Consumcoop Galați Societate Cooperativă. Lucrările au demarat în martie 2021.

Intrarea va fi (aproape) liberă în prima fază (autoritățile n-au anunțat pentru cât timp, dar probabil că la un moment dat va fi o taxă de intrare, căci întreținerea locului costă), singura zonă cu taxă fiind deocamdată cea de tubing, unde prețul va fi de 3 lei/tură.

„Funcționarea și supravegherea toboganului TUBBY EVO și a benzii rulante determină efectuarea de cheltuieli cu manopera și cheltuieli materiale, ceea ce impune stabilirea unui tarif pentru recuperarea acestora”, justifică autoritățile.

Parcul de aventură va oferi: traseu downhill pentru biciclete, cu două rute având grade de dificultate diferite; tobogan colace; traseu pumptrack; traseu motric.

Circuitul acestui traseu motric este de tip activitate fizică medie și intensă, cu funcții de echilibristică, cățărare, balansare, coordonare, sport și joacă. Traseul include: podețe, balansoare, obstacole, bârne de balans, echipamente cu sfori, platforme cu bare, plăci de sărit, circuit de bușteni.

Accesul la traseele downhill și tobogan se va realiza cu ajutorul unei benzi rulante care va putea fi utilizată cu bicicleta sau cu colacul. De asemenea, parcul dispune de bănci, mese, sistem video și Wi-Fi.

„Pentru prima dată, vom avea în orașul nostru un spațiu modern pentru cei care doresc să-și petreacă timpul liber în mod activ. Acest loc din apropierea Plajei Dunărea s-a schimbat foarte mult”, a spus primarul Pucheanu.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr