Policlinica cu Plată din Galați dispare de la 1 octombrie 2023, ca urmare a unei decizii destul de bizare a autorităților sanitare, care invocă faptul că, la 30 iunie, clinica avea datorii neachitate către diverși furnizori. Suma este una ridicolă, de doar 31.000 de lei, însă a fost folosită ca pretext pentru retragerea licenței de funcționare.
Trebuie spus că amintita policlinică este finanțată integral din venituri proprii (adică nu primește bani de la bugetul ca stat, ca alte unități sanitare) și este o oază de decență în ceea ce privește tarifele pentru consultații, care sunt de 4-5 ori mai mici decât cele decontate de la CAS de clinicile publice sau de cele încasate de clinicile private de la pacienți. Mai exact, o consultație costă doar 80 de lei, în condițiile în care spitalele decontează de la buget 270 de lei, iar la „privat”, se încasează între 200 și 400 de lei pentru un serviciu similar. Cu alte cuvinte, Policlinica cu Plată încurcă interesele comerciale ale multor operatori din domeniul sanitar!
Direcția de Sănătate Publică recunoaște că Policlinica Județului Galați este finanțată integral din venituri proprii, deci nu este susținută din bani publici, însă că legea spune că nu trebuie să aibă datorii pentru a putea funcționa. „Potrivit avizului nr. A.R 6586/06.04.2023 emis de Ministerul Sănătății, urmează a fi implementată măsura desființării Policlinicii cu Plată Galați”, a precizat Laurențiu Onosă, reprezentant DSP Galați.
Clădirea în care funcționează policlinica cu plată este un impozant imobil cu parfum istoric, situat în „buricul târgului”, pe strada Domnească, în apropiere de Piațeta Florilor de Tei (nu departe de Biserica Catolică). Superba construcție este proprietatea Primăriei Galați, deci este cumva greu de crezut că ar exista o miză imobiliară la mijloc, însă nu putem exclude această variantă.
Există zvonuri că PSD ar dori-o ca sediu în locul actualei clădiri, de vizavi de Primărie (Domnească colț cu Eroilor), care este șubredă și care ar urma să fie demolată pentru a face loc unei parcări publice de mari dimensiuni, supra și subterană. Un alt zvon este că o importantă rețea de clinici private ar dori să o închirieze pentru scopuri medicale. Rămâne de văzut ce se va întâmpla.
Una peste alta, Primăria spune că va decide ce face cu imobilul abia după ce se va clarifica statul Policlinicii cu Plată. „Primăria nu poate decide asupra desfășurării actului medical. În schimb, instituția noastră a pus la dispoziție această clădire pentru serviciile medicale. În funcție de deciziile autorităților în domeniu, Primăria va acționa conform cadrului legal”, a precizat Biroul de presă al Primăriei Galați.
La Policlinica cu Plată starea de spirit a personalului este la limita depresiei și a revoltei. Virginia Lupoae, contabil-șef la unitatea sanitară, spune că, la momentul actual, policlinica mai are doar 6.000 de lei datorii curente către furnizori și că situația acesta nu impunea desființarea unității.
La rândul său, doctorița Elena Spiridon, medic specialist dermatolog, managerul policlinicii spune că anunțul că policlinica nu va mai funcționa începând cu 1 octombrie a stârnit revoltă în rândul oamenilor.
„Am fost anunțați că, începând cu 1 octombrie, policlinica se va desființa. În acest context, gălățenii care apelează la serviciile noastre vor fi nevoiți să meargă în altă parte, în privat, acolo unde prețurile sunt mult mai mari și unde timpul de așteptare până la consult este și de câteva luni. Oamenii sunt deci derutați, iar cei care au deja programare la noi în săptămânile următoare sunt deja tentați să renunțe. Însă cel mai grav este faptul că DSP ne-a anunțat că policlinica se va închide începând cu 1 octombrie, însă cabinetele noastre sunt dotate cu aparatură și cu paturi și fișiere și tot ce se mai găsește într-un cabinet. Ni s-a sugerat fie să renunțăm la toate astea, fie să le donăm altor medici. Aici este munca noastră de o viață și ne este foarte greu să facem acest lucru”, a declarat dr. Elena Spiridon.
Așa bătaie de joc mai rar, deci, la adresa sănătății și banilor pacienților din Galați! Se sesizează cineva oare de la Ministerul Sănătății sau – de ce nu – de la DNA?