Locuitorii comunei Cudalbi, din județul Galați, vor avea onoarea de a fi înjurați de mamă (și de multe altele), pe banii lor, de celebrul traper Gheboasă. Se va întâmpla pe 25 august, la sărbătoarea comunei, acolo unde controversatul artist a fost invitat să cânte, desigur contra unui onorariu plătit din bugetul primăriei. Care buget al primăriei se face, de fapt, din taxele și impozitele plătite de fraierii care muncesc din greu pe bani puțini și înjură pe gratis, că pe ei nu-i plătește nimeni pentru așa ceva.
În caz că n-ați auzit de Gheboasă, e bine să știți că acesta este numele de scenă al unui cocalar de vreo 20 și ceva de ani, care recită (că nu cântă propriu-zis) cele mai urâte înjurături posibile, în care sunt rostite, din două în două cuvinte, expresii care încep cu „pu”, „pi”, „fu”, „mu” și așa mai departe. Nimic ce nu poți auzi la cârciuma din sat, aproape de oara închiderii, când spiritele sunt încinse la maximum de alcoolul consumat peste măsură.
În lirica lui Gheboasă, femeia este un amănunt, un obiect bun de bătut în gură ca pe coasă, de umilit cât cuprinde sau de folosit drept suport al fanteziilor sexuale bolnave ale masculului feroce care este el. Și cei ca el, adică băieți duhnind de testosteron și de proastă creștere. Asta nu împiedică însă autoritățile de la Cudalbi să cheltuie banii publici pe prestația individului.
Pe afișul evenimentului figurează, alături de Gheboasă, Amna, Vlăduța Lupău & Rapsozii Maramureșului, Ionela Guzici, Constantin Enceanu, Doinița Fluturu, plus încă vreo câteva nume mai puțin cunoscute în popor.
Trebuie spus că artizanul petrecerii este primarul din Cudalbi, Grigore Gheonea, care a fost ales din partea Pro România, la alegerile locale din septembrie 2020, dar care a trecut la PSD Galați, în data de 14 aprilie 2022
Pentru partea artistică, edilul a alocat din banii cudălbenilor, care încă umblă pe ulițe fără asfalt, fără canalizare și doar parțial acoperite de rețeaua de apă potabilă, suma de 141.608 lei. Contractul a fost atribuit prin încredințare directă firmei Senior Media Production/SMM&M SRL din București, în data de 19 iunie 2023. Aveți fix ceea ce meritați, cudălbenilor!