De câteva zile este un adevărat pelerinaj la sediile locale ale PSD și PNL, dar și pe la cabinetele parlamentarilor de Galați, acolo unde „lipitorii de afișe” dau năvală pentru a obține „firman” că-și vor păstra funcțiile și privilegiile și că nu vor fi executați de restructurarea bugetară ce devine efectivă din 1 ianuarie 2024.
Vă reamintim că de la 1 ianuarie (adică peste doar 90 de zile!) funcția de șef de birou dispare, împreună cu sporul de leafă aferent, iar cam 25% din șefii de servicii și de direcții își vor pierde și ei funcțiile deoarece nu îndeplinesc condițiile de număr minim de angajați în subordine. Și cum instituțiile publice (în frunte cu Consiliul Județean și cam toate primăriile) sunt împănate cu lipitori de afișe care ocupă funcții fără atribuțiuni, dar„o ard” pe bani grei, vă dați seama că tulburarea este foarte mare în rândul activiștilor electorali.
Ideea este că tot războiul ăsta pe funcțiile bine plătite nu prea poate fi rezolvat la partid, deși lumea trage nădejde. Nu de alta dar în instituții au ajuns să fie atât de puțini specialiști, încât ar fi chiar culmea să fie trimiși la plimbare și ultimii oameni pricepuți pentru a salva fundurile politrucilor activi în „câmpul electoral”. Însă nu ne-ar mira.
Informațiile despre „războiul pe fotolii”, desigur, „transpiră”. Am aflat, de exemplu, că zilele trecute la sediul PSD a fost un primar din județ care are în primărie 10 șefi de birou la 22 de angajați (inclusiv șefii respectivi). Ați citit bine: ZECE. Unii au în subordine doi oameni, alții doar unul. Într-un caz, nu există niciun subordonat, doar șeful. De ce a făcut primarul „joaca” asta de glezne? Pentru că leafa funcționarului crește astfel cam cu 20%. Altfel face omul propagandă electorală cu portofelul cu 20% mai plin, nu?
Edilul amintit ar fi cerut șefilor de la partid să facă ceva (la modul „Tudorele, fă ceva!”) pentru a opri legea că – uite! – le ucide bazinul electoral. Căci, în caz că nu știați, de asta plătim noi impozite: să „hrănim” bazinul electoral! Nu pentru drumuri, apă, canalizare, curățenie samd. Ba chiar, cică edilul ar fi zis că trece la opoziție în caz contrar. Un pic de șantaj, cum ar veni.
La fel se întâmplă și pe la PNL, iar în instituțiile mai mari – cum ar fi, să zicem, Primăria Galați – s-a ajuns ca în showurile alea siropoase de la TV: se fac și se desfac strategii și alianțe, se sapă gropi, se sapă șanturi, se taie funii, e o nebunie totală în bătălia pentru fotoliile de șefi, dat fiind că – asta e! – s-a ajuns să fie acum o MEDIE de cam 3 boși pentru 2 scaune, restul urmând să fie trecuți la „infanterie”, cu lefuri cu câteva mii de lei mai mici.
În zilele următoare (maximum 3 săptămâni) toate instituțiile trebuie să iasă la înaintare cu noile organigrame, micșorate la capitolul șefi. Există însă o nedumerire pe care o vom investiga – asta deoarece o păsărică ne-a șoptit că se pregătește o diversiune de la lege! – și derivă din întrebarea: ce se întâmplă la societățile publice din subordinea primăriilor și consiliilor județene?
În teorie, dat fiind că sunt companii publice, ar trebui să se aplice aceleași reguli ca în instituțiile publice. Cu alte cuvinte, ar trebui redus drastic numărul de șefi (în majoritatea lor plantați politic) și la Administrația Piețelor, și la Apă Canal, și la Calorgal, și la Administrația Domeniului Public, și la Ecosal. Însă se aude că nu se va întâmpla asta și că o parte dintre șefii „fugăriți” din primării vor ajunge pe posturi călduțe în aceste „regii” locale. Alo! Opoziția! Voi ce bostani păziți pe acolo? Faceți tămbălău! Noi promitem să investigăm în continuare!