După incidentele cu asfaltul plin de valuri sau cu şuruburile puse de formă la parapete, iată că apar noi probleme la noul pod peste Dunăre, supranumit fie „investiția secolului în România”, fie „Golden Gate de România”. Inaugurat din iulie 2023, dar încă nerecepționat, se pare podul ascunde destul de multe hibe în continuare.
De data aceasta au fost descoperite infiltraţii în structura de rezistenţă subacvatică a podului, la 12 metri adâncime, mai exact la blocul de ancoraj. Problema a fost constată la un control al echipei de consultanţă, care, de altfel, a întocmit rapoarte de neconformitate.
Biroul de presă al CNAIR a confirmat că problema este cunoscută, iar compania primeşte rapoarte de monitorizare lunare cu privire la infiltraţiile de la blocul de ancoraj, rapoarte ce sunt analizate si monitorizate de către echipa de supervizare a lucrărilor.
Infiltraţiile sunt prezente în blocul de ancoraj, care ajunge până pe fundul Dunării. Acesta ajunge până la o adâncime de 31 de metri are un diametru de 47 de metri şi susţine, în apropierea malului de pe partea Bărilei, structura podului, pe celălalt mal, blocul de ancoraj fiind amplasat pe pământ şi nu în apă.
Potrivit experţilor din cadrul CNAIR, lucrările de eliminare a infiltraţiilor presupun săpături paralele cu blocurile de ancoraj, ceea ce ar putea slăbi sistemul de prindere al pilonilor podului. Biroul de presă al CNAIR a mai precizat că responsabilitatea închiderii infiltraţiilor revine antreprenorului, adică asociaţiei de firme Webuild Spa Italia (fosta Astaldi) şi IHI Japonia. Totuși, reprezentanţii CNAIR susţin că lucrările de intervenţii nu vor pune în pericol integritatea podului şi nici circulaţia.
Problema este cunoscută de CNAIR încă din vara lui 2021, deci de acum mai bine de doi ani, când compania transmistea:
„Pentru buna exploatare a podului şi corecta monitorizare a acestuia sunt iniţiate unele acţiuni pentru formarea unui grup de specialişti care vor administra acest obiectiv de investiţii. În vederea evitării apariţiei unor consecinţe asupra capacităţii structurale a blocurilor de ancoraj, antreprenorul a început lucrările de etanşare a rosturilor. Aceste lucrări se realizează în baza unei proceduri tehnice de execuţie aprobate de inginer. Structura podului nu va fi modificată şi realizarea în continuare a acestui obiectiv se face conform cerinţelor tehnice din documentaţia de atribuire a contractului. Construcţia podului este monitorizată şi în ipoteza în care, după finalizarea acestei etape de supraveghere, se constată apariţia altor degradări sau infiltraţii, Antreprenorul va fi notificat în vederea extinderii perioadei de garanţie a lucrărilor aferente acestui obiectiv de investiţii”.