Primele concluzii oficiale după noianul de probleme de la noul pod peste Dunăre. CNAIR: „Nu au fost respectate rețeta și tehnologia!”

Numeroasele probleme apărute la noul pod peste Dunăre imediat după inaugurare au cauze precis, imputabile constructorului, au concluzionat experții angajați de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Specialiștii sunt de părere că firma italiană WeBuild este de vină pentru problemele majore apărute în cazul podului peste Dunăre de la Brăila, informația fiind făcută publică de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Acesta a precizat că, deși are o experiență îndelungată în domeniu, WeBuild a comis erori impardonabile de execuție, care au avut ca efect apariția denivelărilor și fisurilor. Șeful CNAIR a mai declarat și că denivelările și fisurile asfaltului pe podul peste Dunăre de la Brăila nu sunt cauzate de traficul greu, așa cum s-a speculat în ultimele luni, ci de erorile de execuție la producerea și așternerea covoarelor asfaltice.

„În timpul caniculei noi am instituit restricții de 7,5 tone pentru că acestea pot ajuta la degradarea mixturilor bituminoase. Evident că acesta nu este factorul principal, acesta este un factor colateral să spun așa. E clar că rețeta folosită de ei la mixturile bituminoase nu a fost una corectă. Am solicitat de la toți experții, inclusiv intern, CESTRIN (n.r. Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică) ne-a prezentat un raport săptămâna trecută care a fost comunicat antreprenorului și supervizorului lucrării că nu au respectat rețeta, nu au respectat producerea și așternerea așa cum ar fi trebuit”, a declarat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Constructorul va trebui să remedieze pe cheltuiala lui problemele apărute, iar CNAIR spune că este pregătită să îi penalizeze financiar pe cei de la WeBuild pentru erorile comise, prin executarea garanției de bună execuție.

„Concluziile raportului sunt clare. Nu au fost respectate rețeta și tehnologia. Măsurile de remediere le așteptăm din partea consultantului. Consultanța va veni cu o propunere. Evident că noi știm ce avem de făcut. Este un contract FIDIC galben (n..r proiectare și execuție) cu niște reguli, iar în acest tip de contract inginerul dispune măsurile de remediere. Am deschis revendicări și vom executa garanția de bună execuție și o vom face dacă nu remediază”, a mai spus directorul general al CNAIR.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr