Singurul furnal operaţional din combinatul siderurgic Liberty Galaţi a fost repornit după două luni de pauză și ar putea să scoată pe 12 decembrie prima șarjă. Oficial, motivul opririi a fost legat de problemele de aprovizionare cu materii prime din cauza cotelor scăzute ale apelor Dunării, însă neoficial s-a vorbit despre dificultățile financiare care au dus la neplata furnizorilor. Una peste alta, se pare că impasul a trecut.
Pe data de 8 decembrie 2023, la furnalul 5 a fost reaprins arzătorul. Sâmbătă, 9 decembrie, a continuat procesul tehnologic de repornire, iar pe data de 12 decembrie, dacă totul merge bine, ar putea curge prima şarjă de fontă.
„Repornirea furnalului este un pas extrem de important pe termen scurt, mai ales că în 2024 ne propunem să consolidăm portofoliul nostru de produse. Pe termen lung, ne menţinem planurile de a produce Greensteel utilizând tehnologia cuptorului cu arc electric, o instalaţie de reducere directă a fierului şi un amplu program de energie solară cu capacitate de 250 MW aici, în combinat”, a transmis salariaţilor Radu Ionescu, directorul general al Liberty Galaţi.
„Deşi repornirea are loc în condiţiile dificile de piaţă cu care se confruntă producătorii europeni de oţel, vom continua să ne adaptăm prin ajustarea mixului de produse şi a graficelor de producţie, precum şi prin reducerea costurilor. De asemenea, vom continua să colaborăm cu guvernul şi organizaţiile din industrie pentru a reduce diferenţa dintre preţurile energiei înregistrate în Europa. Este important acum, că am repornit, să menţinem ritmul de producţie şi să rămânem competitivi prin ajustarea programului la condiţiile de plată”, a transmis şi Prasanta Mishra, directorul de operaţiuni al Liberty Galaţi.
Siderurgiştii speră ca furnalul să nu mai fie oprit prea curând astfel încât să nu mai stea cu grija că îşi vor pierde locurile de muncă, însă tot mai au temeri privind bunul mers al combinatului, mai ales că directorul de resurse umane Daniela Ungureanu şi-ar fi dat demisia în pline negocieri ale noului contract colectiv de muncă, ceea ce a fost interpretat ca un semn de instabilitate.
Vă reamintim că marele combinat de la Galați trece de la o vreme prin probleme financiare delicate, în ultimele 6 luni împotriva sa fiind formulate mai multe acțiuni în instanță pentru deschiderea insolvenței.