Lucrările de extindere a parcării supraetajate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Ap. Andrei” Galați, ce va include și un helipot medical, a intrat în etapa amenajării a încă 150 de noi locuri de parcare, informează Consiliul Județean (CJ) Galați.
„În prezent se montează instalațiile electrice pentru iluminat, sistemul de identificare a locurilor de parcare libere, alimentarea pompelor aferente sistemului de stingere cu hidranți, precum și pentru iluminatul de siguranță pentru evacuarea și marcarea hidranților. Confecția metalică este tratată cu vopsea termospumantă, pentru a crește gradul de rezistență la foc. De asemenea, se realizează instalațiile de stingere a incendiilor cu hidranți interiori. Structura metalică a noului etaj și a pasarelei a fost deja instalată, urmând să înceapă montarea acoperișului parcării”, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
Acesta a precizat că în prezent se află în curs de realizare, într-o fabrică specializată, și structura metalică a heliportului. Proiectul prevede ca, în final, la Spitalul Județean să fie disponibile peste 460 de locuri de parcare, un heliport pe care va putea ateriza inclusiv noaptea elicopterul SMURD, lifturi exterioare și o pasarelă de 75 de metri pentru transferul pacienților direct la UPU.
Toate bune și frumoase, numai că heliportul ăla – absolut necesar spitalului – a împlinit deja 8 anid e cât e promis, dar tot nu este. Pe bune, dacă puneam mână de la mână locatarii din trei scări de bloc și angajam o echipă de meseriași de cartier, era gata în trei luni, cu costuri de vreo 10 ori mai mici decât a costat deja măgăoaia construită în curtea spitalului.
De fapt, toată efuziunea din ultimul comunicat la CJ (că din el avem informațiile) se referă la inaugurarea vopsirii unui schelet metalic. O realizare de-a dreptul epocală, așa că așteptăm cu viu interes ca președintele Fotea să taie panglici și după ce dă femeia de serviciu cu mătura, că – na! – e campanie electorală, trebuie convins electoratul de vrednicia alesului.