Scandalul copacilor asfaltați de la Galați. Ecosal a primit o amendă, însă disprețul autorităților față de cetățeni și banii publici rămâne

Meșterul „Dorel” nu-i un mit. El există în fiecare locșor din țara asta, ocupând tot felul de funcții, de la muncitor necalificat și până la director general plătit cu mii de euro pe lună. Din banii noștri ai tuturor!

Scandalul copacilor asfaltați la rădăcină pe strada Bravilor (aflată în apropiere de Parcul CFR) a scos la iveală nu doar prostia și lenea angajaților de la serviciul public Ecosal (aflat în subordinea Primăriei Galați), ci și disprețul profund față de banul public al șefilor amintitului serviciu public.

Nu de alta, dar la o lucrare de acest fel – asfaltarea trotuarului unei străzi, după vreo 50 de ani de la ultima intervenție (întârziere cel puțin rușinoasă, ca să nu spunem disprețuitoare!) – este obligatoriu să asiste un tehnician (adică cineva care știe să citească planul de lucru), iar la recepția ei trebuie să participe atât un șef de la Ecosal, cât și unul din Primărie.

Faptul că asfaltarea s-a făcut așa – adică fără a lăsa un spațiu la trunchiurile copacilor – arată că muncitorii angrenați în lucrare sunt fie niște imbecili, fie își bat joc. Oricare ar fi varianta, este clar, însă, că marea vină este a șefilor de la Ecosal și de la Primărie, care nu și-au făcut treaba pentru care-s plătiți – respectiv să conducă și să verifice – ci s-au complăcut în starea de lene. Că ziua trece, leafa merge. Și ce leafă!

Garda de Mediu s-a activat la sesizările cetățenești apărute în spațiul public și a trântit o amendă de 5.000 de lei Ecosal. Evident, amenda va fi plătită din bugetul Primăriei, adică din bani publici. Cu alte cuvinte, cei amendați sunt locuitorii Galațiului, plătitorii de impozite, nu tâmpiții care au asfaltat copacii, nici incompetenții care ar fi trebuit să vegheze să nu se întâmple asta. Cum zice înțelepciunea populară: au împușcat vaca pentru că mulgătorul a răsturnat găleata cu lapte.

De fapt, a fost nevoie de un adevărat tămbălău public pentru ca muncitorii de la Ecosal să facă ceea ce ar fi trebuit să facă încă de la început. După cum puteți observa din imaginile alăturate acestui articol (înainte și după) asfaltul a fost tăiat în jurul trunchiurile și a fost lăsat un spațiu cu pământ, delimitat de niște borduri. Căci, se știe, copacii au „prostul obicei” de a avea nevoie de apă, iar apa – ce să vezi? – nu trece prin asfalt. Pare destul de logic, dar pentru cei care au făcut în prima fază lucrarea n-a fost chiar așa.

Reprezentanţii Primăriei Galaţi au recunoscut eroarea. „Este vorba despre greşeala unei echipe care a dat dovadă de exces de zel asfaltând integral acea porţiune de trotuar. S-a dispus remedierea în regim de urgenţă, precum şi o anchetă internă în vederea luării măsurilor administrative corespunzătoare. Fiecare copac din oraş este important, prin urmare s-a intervenit foarte repede pentru salvarea arborilor din zonă”, punct de vedere remis în scris, Primăria Galaţi.

Una peste alta, s-au consumat materiale suplimentare (asfaltul tăiat a fost aruncat), forță de muncă suplimentară (pentru a reface ceea ce s-a stricat) și s-a plătit o amendă. Astfel, bugetul public a fost păgubit cu niște zeci de mii de lei. Poate chiar sute de mii.

Întrebarea fundamentală este cui i se va imputa paguba? Tot nouă, plătitorilor de impozite?

Așteptăm ca Primăria să facă publica lista persoanelor sancționate, plus cuantumul imputațiilor. Așa cum scrie la lege, nu după obiceiul bugetar al ascunderii gunoiului sub preș.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr