O întrebare care cere urgent un răspuns oficial de la CJ: de ce noul pod hobanat de pe centura Galațiului s-a vălurit încă dinainte de inaugurare?

După cum bine știți – căci presa abundă de articole „informative” – pe centura Galațiului, în zona fostului Talcioc, se construiește o minunăție de pod hobanat. În ultimii doi ani, biroul de presă al Consiliului Județean Galați (instituție care gestionează investiția) a bombardat pur și simplu opinia publică, la fiecare 2-3 zile, cu informații despre proiect, totul fiind prezentat pe ideea de nemaipomenit, senzațional, unic în țară șamd.

Am aflat și când podul a ajuns la 41,325437922%, și când s-a turnat 1,33 centimetri pătrați de asfalt, și când s-a montat 413 milimetri de cablu, totul, evident, garnisit cu declarații ample ale președintelui Costel Fotea, care – și dă-i, și luptă! – promitea vă face și va drege întru propășirea.

Evident, de-a lungul timpului, comunicatorii CJ și președintele n-au suflat niciun cuvințel de întârzierile mari față de contract, despre depășirile numeroase de buget sau despre defectele evidente de construirea. Cea mai nouă dovadă că lucrurile nu-s tocmai în regulă cu podul hobanat de pe centura Galațiului vine din faptul că (VEZI FOTO) după cu suporții temporari ai hobanelor au fost demontați, podul s-a vălurit spectaculos și periculos, semn că sistemul de susținere al carosabilului are o problemă.

Nu știm cât de gravă este problema, dar cu siguranță trebuie expertizată. Așa că așteptăm de la CJ Galați, cu celeritate, un punct de vedere oficial, mai ales că problema este cunoscută de câteva zile, dar angajații statului se fac că plouă, tac ca mistreții în păpușoi.

Despre podul hobanat de pe centura Galațiului

Podul hobanat este, cel puțin în teorie, cea mai complexă construcţie realizată de la Revoluţie din Galați. Pentru construirea celor două rampe ale podului hobanat s-au utilizat peste 35.000 de metri cubi de material, având în vedere că ele au aproape șase metri înălțime în zona de conectare cu podul.

Construcţia are înălţimea de 62 de metri şi lungimea de 500 de metri. Este prevăzut cu patru benzi de circulaţie, iar la final va fi luminat ambiental, pentru a fi pus în valoare.

Podul hobanat face parte din Drumul de Centură Galați, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani. Investiţia prevede modernizarea a 10,45 km de drum și piste pentru biciclişti, cu o lungime totală de 6,5 km. Vor fi realizate, de asemenea, cinci sensuri giratorii. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 41 de milioane de euro.

La finalul lucrărilor, Drumul de Centură va avea patru benzi de circulaţie de la intersecţia cu bulevardul Brăilei şi până la ieşirea în bulevardul George Coşbuc, respectiv, două benzi de circulație pe tronsonul cuprins între strada Alexandru Măcelaru și strada Basarabiei

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr