Caragiale n-a murit! Campanii electorale lipsite de profesionalism și pline de gafe, de bâlbâieli și de porcării în județul Galați

Fiind în anul 2024, deci în secolul 21 (mileniul 3, cum ar veni) ne-am fi așteptat ca experiența electorală a momentului să fie una modernă, civilizată și bazată pe chestii concrete, care să producă revelații juste în mintea electoratului. Se vede treaba, însă, că aveam noi așteptări mult prea mari de la candidați și de la echipele de campanie, căci – cel puțin până acum – campania electorală a fost un fiasco în județul Galați.

În multe situații am rămas cu senzația că strategia electorală a partidelor și candidaților a fost gândită de elevii de la clasa a II-a B de la școala gimnazială din Odaia Manolachi, așa de lipsite de substanță și de realism sunt mesajele electorale.

Să luăm strategia electorală a PNL. Care l-au luat pe „micșorăm” în brațe. Desigur, ei pleacă de la ideea că prețul apei potabile ar trebui micșorat, un lucru cât se poate de binevenit. Însă – măi, băieți și fete de la penele – e tare puțin ceea ce v-ați propus voi. De 35 de ani încoace tot promiteți strategii, salvarea țării, propășirea nației și multe altele, dar nu reușiți decât să produceți guvernări periculos de slabe și alianțe politice extrem de dubioase și toxice, precum cea cu PSD.

Asta arată că vă doare-n moțul de la bască de țară și de popor, că mimați c-ați fi o alternativă la socialismul păgubos propus de PSD, iar scopul vostru este doar propria parvenire. Apropo, ce-a fost șmecheria aia cu împărțirea de gel de duș la electorat, prin cartierele mai mărginașe și pe la țară? Este tot din programul găleți de plastic, dar la alt nivel? O altă nedumerire: cum se împacă legea cu faptul că Garda de Mediu Galați este folosită ca instrument de presiune politică prin județ? O să dăm și detalii în edițiile viitoare, despre asta. Cam urâțel ceea ce faceți, iar concluzia este că ar fi mai util pentru țară să vă micșorați voi, dacă se poate până la dispariție.

Nici cei de la PSD nu-s mai breji. Prin cercurile lor e fudulie mare că au produs hârtia igienică PNL. Oficial, nu recunoaște nimeni porcărioara, dar toată lumea știe – underground – că este vorba de o „producție” a PSD. Desigur, gestul pare o ironie la adresa nevolnicilor de la PNL, dar în esență este o ilegalitate. Apropo, s-a sesizat vreo autoritate despre această încălcarea a legii?

Tot la PSD este foarte în vogă dezinformarea grosolană prin canale publice. Și nu ar fi o problemă dacă minciunile ar ieși din gurile candidaților la mitinguri electorale. Ar fi acceptabil. Însă când pentru asta sunt folosite birourile de presă (plătite din bani publici!) ale instituțiilor gălățene, atunci ajungem la limita legii, în zonă delapidării, deturnării de fonduri și a abuzului în serviciu.

Spre exemplu, Costel Fotea, președintele CJ, a transmis – prin biroul de presă a instituției – că va moderniza DN25. O idee superbă, de altfel, însă, din păcate, doar o idee. Nu de alta, dar proiectul NU are finanțare, deci nu se poate face. Desigur, în comunicatul CJ nu se suflă un cuvințel despre asta, se pedalează pe propaganda politică deșănțată. Dacă ar fi comunicat asta PSD, era de acceptat, dar când un aparat tehnic de comunicare al unei instituții colportează minciuni electorale, atunci se cheamă că legea este încălcată. Și trebuie ca AEP și procurorii să se autosesizeze.

Să nu mai vorbim de șpaga electorală. Cum am putea cataloga altfel decizia primarului Ionuț Pucheanu de a închiria – Atenție! Din bani publici, nu din buzunarul lui! – un întreg tren pentru a asigura transportul a 1.000 de suporteri ai Oțelul Galați la Sibiu? Că noi nu pricepem la din astea. Poate da AEP o explicație?

Iată și comunicatul Primăriei, ca să nu fie dubii: „Primăria municipiului Galați informează că va asigura transportul în condiții optime pentru circa 1.000 de suporteri gălățeni care și-au manifestat intenția de a fi prezenți în tribunele stadionului Municipal din Sibiu pentru Finala Cupei României. În cadrul acestui eveniment, echipa-fanion a orașului nostru, Oțelul, își va disputa trofeul cu formația Corvinul Hunedoara. Transportul suporterilor gălățeni se va face cu o garnitură feroviară specială, fără opriri intermediare pe traseu, deplasarea spre destinație fiind programată în ziua partidei. După meci, în aceleași condiții, cursa feroviară specială va readuce suporterii la Galați”.

Despre celelalte partide aproape că nu merită să vorbim, căci campaniile lor sunt undeva între prostie și ridicol. Nu au idei, nu au identificat probleme și soluții, pur și simplu vor să scoată voturi pentru că există și/sau pentru că vin cu pretenția că-s „oameni din popor”. Oameni din popor sunt și Florica Dansatoarea sau Gogu Măcelaru, dar nu pare că-i cazul să-i votăm.

Una peste alte, așteptăm cu entuziasm evoluția campaniei electorale. Până la 9 iunie, mai sunt trei săptămâni și – poate – vor apărea și revelațiile așteptate. Dar tare ne este că așteptăm degeaba…

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr