Un nou contract de finanțare cu fonduri europene pentru Spitalul Județean. Este vorba despre refacerea integrală a instalației primare de încălzire și de furnizare a apei calde și de modernizare a clădirii în care funcționează centrala termică a unității medicale.
Valoarea investiției este de aproximativ 23 de milioane de lei, din care 11,6 milioane de lei finanțare nerambursabilă.
„Mai multă căldură și energie verde, mai puține emisii poluante și costuri reduse. Este ceea ce vom realiza prin implementarea acestui proiect la Spitalul Județean. Este vorba despre modernizarea sistemului care asigură încălzirea a aproximativ 100.000 de mp de spații medicale – saloane, cabinete, săli de tratament, laboratoare, săli de operație și spații tehnice.
Vor fi modernizate inclusiv cazanele centralei termice, vor fi instalate 200 de panouri solare și se vor monta 7 pompe de căldură de înaltă eficiență termică. Totul va fi integrat într-un sistem modern de monitorizare a parametrilor, asigurând astfel cele mai bune condiții de încălzire la costuri minime, deoarece vom reduce cu peste 60% consumul actual de energie pentru încălzire.
Mai mult, vom asigura temperatura optimă în saloane, eliminând și riscul de avarii majore, echipamentele actuale având o vechime de 30 – 40 de ani. De altfel, la începutul fiecărui anotimp rece era nevoie de reparații majore la aceste instalații.
În plus, vom consolida și eficientiza energetic clădirea centralei termice a spitalului.
Este prima intervenție de o asemenea amploare, atât asupra sistemului primar de încălzire, cât și în ceea ce privește consolidarea clădirii centralei termice”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
De asemenea, va fi schimbată și întreaga instalație din tunelul tehnic, cel care face legătura dintre spital și centrala termică. Licitația pentru desemnarea unui constructor a fost demarată deja, astfel încât lucrările să fie demarate cât mai curând posibil.
Finanțarea europeană este asigurată prin Programul Regional Sud – Est 2021-2027.