Rezultatele dezastruoase obținute de liberalii gălățeni la trecutele alegere, dar și prestațiilor comice – de Gâgă – din campania electorală, au stârnit nemulțumirea unei mari părți a membrilor filialei județene, care au cerut o reformă profundă în ceea ce privește conducerea.
Deși inițial se părea că, vorba românului, „vântul bate, câinii latră”, conducerea centrală a PNL a decis să ia ceva măsuri. Astfel, pe 12 august 2024, conducerea PNL a fost suspendată, fiind numit un președinte interimar în persoana senatoarei Nicoleta Pauliuc, preşedinta Comisiei pentru Apărare din Senatul României, dar și preşedinte al Organizaţiei Femeilor Liberale.
De profesie avocat, Nicoleta Pauliuc este născută în județul Galați și este la al doilea mandat de senator. S-a remarcat în acest al doilea mandat de senator ca fiind cea care a luptat pentru drepturile pacienţilor diagnosticaţi cu cancer, după ce, la rândul ei, a trecut prin cumplita boală.
Ce va face senatoarea Pauliuc la Galați, este greu de spus. Voci din interiorul PNL Galați ne-au mărturisit că numirea ar putea fi doar una de imagine, pentru a stinge disensiunile dintre tabăra Stângă și cei care-l contestă pe președintele ales al organizației județene.
Se vehiculează că lucrurile vor reveni „la normal” în cel mult o lună, în sensul că George Stângă va reveni la butoane, la fel și grupul care-l susține, în vreme ce contestatarii vor rămâne cu buza umflată. Însă există și voci care spun că misiunea Nicoletei Pauliuc este să aducă în prim plan adevărații lideri liberali gălățeni, care au fost împinși deoparte prin manevrele subterane ale camarilei lui George Stângă.
Se vorbește de revenirea lui Mihai Capră (fost secretar de stat și fost prefect). De asemenea, este vehiculat numele reputatului chirurg Paul Ichim, un liberal pur-sânge, care mereu a spus lucrurilor pe nume și nu s-a ascuns – precum George Stângă – după proceduri politicianiste ce par desprinse din statul PCR.
Deocamdată, președintele interimar al PNL Galați este optimist. „Cred în potenţialul electoral şi politic al PNL Galaţi. Va trebui să vedem ce s-a întâmplat acolo la alegerile din 9 iunie şi ce lucruri pot fi îmbunătăţite în perspectiva alegerilor parlamentare (1 Decembrie) şi prezidenţiale (24 noiembrie şi 8 decembrie). Timpul ne presează şi, de aceea, trebuie să turăm cât mai repede motoarele. Mai ales că obiectivele sunt clare: câştigarea funcţiei prezidenţiale de către generalul Nicolae Ionel Ciucă, preşedintele partidului, şi victoria în alegerile legislative care să ne permită o guvernare de centru-dreapta în următorii patru ani. Obiectivul meu fundamental în perioada următoare este acela de a face o analiză serioasă privind situaţia de la nivelul PNL Galaţi, să vedem care sunt cauzele statu-quo-ului şi ce putem face pentru a ajuta organizaţia să îşi atingă acest potenţial”, a declarat Nicoleta Pauliuc.
„Eu cred că avem cei mai buni aleşi locali din judeţ, există deputaţi şi senatori activi la nivelul Parlamentului, la fel cum sunt oameni cu experienţă politică deosebită care pot să contribuie la acest proces de relansare şi care trebuie aduşi înapoi alături de partid. Mă bazez pe ei în realizarea analizei mele în următoarea perioadă. Galaţiul este judeţul meu natal şi m-aş bucura dacă, odată cu această nouă atribuţie care mi-a fost oferită de către conducerea partidului, am putea face un pas hotărât înainte pentru a sparge hegemonia pe care PSD a impus-o acolo. Sunt optimistă. Va fi bine!”, a mai spus Nicoleta Pauliuc.
Trebuie să amintim și că, dincolo de problemele politice, George Stângă are și unele probleme cu procurorii, într-o cauză de corupție. Numele lui apare lângă cel al fostului preşedinte al PNL Prahova, proaspăt demisionarul Iulian Dumitrescu, într-un dosar penal format pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus de USR-istul Cătălin Drulă. Stângă ar fi făcut presiuni pentru menținerea în funcții publice a unor „protejați”, situație care are „potențial penal”. Însă rămâne de văzut ce va spune Justiția.