Braconierii de la Dunăre au motive de mare bucurie. Peste 1.300 de sturioni vor fi eliberați în fluviu grație unui program special

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură (I.C.D.E.A.P.A.) Galaţi, în colaborare cu World Wildlife Fund (WWF) România, revine în prim-plan – după foarte mulți ani de tăcere – cu o activitate de populare a fluviului Dunărea cu puiet de sturioni, care va avea loc vineri, 30 august 2024, la ora 9.30, la km 100 al fluviului Dunărea, în dreptul localităţii Isaccea.

„Vor fi eliberaţi 370 pui de nisetru şi 940 pui de păstrugă, având dimensiuni cuprinse între 18-23 cm. Aceşti puieţi provin din genitori de generaţie F1, din speciile Acipenser stellatus (Pallas, 1771) şi Acipenser gueldenstaedtii (Brandt & Ratzeburg, 1883)”, precizează I.C.D.E.A.P.A. Galaţi.

Acţiunea de populare are ca obiectiv principal contribuţia la protecţia şi conservarea sturionilor, specii aflate în pericol.

„Evenimentul se înscrie în contextul Zilei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, sărbătorită pe 1 septembrie. De asemenea, el reprezintă o componentă esenţială a proiectului de cercetare ADER 12.1.1., care urmăreşte conservarea potenţialului genetic al speciilor de peşti de importanţă economică şi ecologică. Acţiunile de cercetare care au stat la baza acestui moment au fost realizate cu ajutorul infrastructurii dezvoltate prin proiectul „Modernizare Sistem Pilot de Cercetare-Dezvoltare pentru Reproducere Artificială şi Dezvoltare Postembrionară a Speciilor de Peşti cu Valoare Economică” (SMIS 152947). Acest proiect a fost finanţat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (DGP AM POPAM) prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, respectiv FLAG Galaţi”, potrivit I.C.D.E.A.P.A. Galaţi.

Activitatea, deși aplaudabilă, se va dovedi însă doar o frecție la piciorul de lemn dacă acțiunile de repopulare nu vor fi dublate – ba chiar triplate – de măsuri ferme de combatere a braconierilor. Nu de alta, dar toată lumea știe unde se vinde marfa pescuită ilegal, dar nimeni nu ia nicio măsură, semn că organelor de control le cam place storceagul.

Și apropo de sturioni, am auzit că Universitatea din Galați a dat chix cu un program de creștere a puietului de sturion, iar acum trebuie să returneze la UE niște milioane de euro. Multe! Însă vom reveni cu detalii când vom avea dovezile necesare, căci momentan informațiile sunt „pe surse”.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr