Prezent la o emisiune locală – nu putem zice la TV, căci televiziunea înseamnă cu totul altceva decât să dai ceva live pe Facebook – primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a scăpat boii pe arătură și a sugerat că știa despre o posibilă fraudă electorală, dar că a preferat să închidă ochii.
„Bag mâna în foc că, dacă ceream renumărarea voturilor, aș fi putut duce sub 8% USR – PMP – Forţa Dreptei. Şi, pe calculul aritmetic extrem de simplu, cei doi consilieri pe care îi au dumnealor în momentul de față ar fi trecut la PSD”, a glăsuit edilul, lăsându-i mască pe toți cei 12 oameni care se uitau live la amintita emisiune, podcast, live pe Facebook sau ce-o fi fost ea.
Vă reamintim că actualul Consiliu Local al municipiului Galaţi este format din 15 aleşi PSD, șase – PNL, patru – USR şi doi PACT pentru Galaţi, iar în viitorul Consiliu Local (care se încălzește pe tușă cu entuziasm), PSD va avea 16 mandate, PACT pentru Galaţi – trei mandate, PNL – trei mandate, AUR – trei mandate, iar Alianţa Dreapta Unită (ADU, format din USR, PMP şi Forţa Dreptei) – două mandate. Noul for deliberativ local se va constitui după data de 27 septembrie.
Totuși, după ce a aruncat „bombița” despre posibila fraudă electorală – apropo, AEP ce părere are despre asta? Legea obligă instituția să se autosesizeze! – primarul Pucheanu s-a repliat elegant și a pozat în apărător al democrației și al echilibrului administrativ. Deh, își permite! A scos pe 9 iunie cu o majoritate zdrobitoare – 56.993 de voturi, reprezentând 65,14% din voturile gălățenilor.
„E nevoie de opoziție, e nevoie de cineva care să te țină alert, e nevoie de cineva care să te critice, e nevoie de cineva să-ți spună când ai greșit sau ce ai greșit, pentru că puterea te îmbată. Și e posibil să fii într-o stare de ebrietate permanentă și să nu mai vezi pădurea din cauza copacului din față”, a spus Pucheanu, care a mai făcut apoi un pas înapoi în zona speculativă, cam ca la Radio Erevan.
„Aș fi putut, cred, să fac o nefăcută. Cei din Alianța USR – PMP – FD s-au temut de chestia asta. Nu a fost niciun fel de negociere – pentru a nu se înţelege nimic greşit – n-am avut nicio discuție în sensul acesta”, a mărturisit edilul-şef.
Politicianul a arătat că scorul cu care Alianţa Dreapta Unită a intrat în Consiliul Local este de numai 8,02 procente. Fiind alianță, legea prevede că „baremul” minim pentru a accede în Consiliul Local era de fix 8 procente.
„0,2% înseamnă, undeva la o sută și ceva de voturi. Bag mâna în foc că, dacă ceream renumărarea voturilor, cred că aș fi putut duce sub 8% Alianţa USR. Şi pe calculul aritmetic extrem de simplu, cei doi consilieri pe care îi au dumnealor în momentul de față ar fi trecut la PSD. Vă spun sincer că n-am făcut gestul acesta nu mânat, musai, de dragostea pentru USR, nu mânat de nişte extraordinar de mari principii. Dar mi-am dat seama că s-ar putea să fie prea mult. Să fie prea mult pentru mine, inclusiv pentru partidul pe care, la nivel de organizație municipală, îl conduc alături de ceilalți colegi din conducere”, a explicat Ionuţ Pucheanu.
Primarul a subliniat că a fost chiar sfătuit să facă acest demers: „Au venit destui: «Dom’le, dar nu facem contestație, uite, că au mai fost alții care au făcut…» Şi am zis, «Nu!». Avem mai mult decât am sperat. Cel mai probabil dincolo de discuții pe la colțuri, nu știu dacă mă vedeau foarte mulți cu un rezultat cu șase în față. Dacă e să întreb nişte oameni cărora le sunt chiar drag, nu m-ar fi dat cu mai mult de patru în faţă”, a mai spus Pucheanu, în vreme numărul de urmărtori live exploda deja: erau 19.
Mi se șoptește în cască faptul că emisiunile respective sunt „pe factură”, adică sunt plătite de la bugetul Primăriei Galați. Drăguț! Acum, sincer, cât le dați, domnul primar, pentru 19 oameni live la emisiune? Trei lei și cincizeci de bani? Că dacă le dați mai mult, proastă afacere ați făcut!