Tocmai ce-am aflat o veste șocantă, deși pozitivă. Spitalul din Târgu Bujor este cel mai bun spital orășenesc din țară, conform rezultatelor de la acreditare. În urma unei evaluări riguroase, a obținut gradul II , ceea ce-l plasează la același nivel de competență a serviciilor medicale precum Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați.
Evident, nivelul atins de micul spital din Târgu Bujor este lăudabil, însă arată și că marele spital din Galați are o problemă de stă tot la gradul II de acreditare, deși are în denumire termeni pompoși precum „de urgență” (adică, bre nene, salvează vieți aflate la limită) și „clinic” (adică beneficiază de aportul unui medici care sunt și profesori universitari.
Din trei una. Ori e ceva în neregulă cu evaluarea de la Târgu Bujor, ori criteriile de acreditare sunt ușor de fentat, ori spitalul județean are, el, o problemă. De altfel, este absolut ciudat că niciun spital din România nu a atins gradul I de acreditare, deși există câteva care au atins în mod evident un standard de excepție.
În fine, revenind la spitalul bujorean, dintre cele peste 50 de spitale orășenești acreditate în România, unitatea medicală din Târgu Bujor se află pe primul loc, cu aproape 94% indicatori îndepliniți. .
Desigur, Costel Fotea, președintele CJ Galați (care a fost și manager al micului spital la care facem referire), n-a ratat ocazia să se ducă la oglindă și să se pupe entuziasmat.
„Un rol esențial în această reușită l-au avut investițiile Consiliului Județean”, a transmis echipa de propagandă (că doar n-o fi de comunicare) a CJ, echipă care a trimis către popor și declarația plină de abnegație și simțământ politic a iubitului conducător, fiul de nădejde al poporului, apărătorul neamului – ce să mai? – chiar luceafărul administrației publice județene.
„Evoluția este una spectaculoasă. De la spitalul pe care guvernarea PD-L a vrut să-l închidă în urmă cu aproape 15 ani, astăzi, grație investițiilor majore realizate de Consiliul Județean Galați, Spitalul Orășenesc din Târgu Bujor este cel mai modern spital orășenesc din țară. Saltul obținut la acreditare este remarcabil: de la gradul 6 și sub 50% indicatori realizați la gradul 2 și aproape 94% parametri îndepliniți”, cică ar fi zis Fotea.
„Mai mult, spitalul se numără acum printre primele la nivel național dintre toate unitățile medicale care au trecut prin acest proces complex de acreditare, dovedind că și un spital orășenesc poate fi un model de succes. Investițiile substanțiale în infrastructură, echipamentele medicale de ultimă generație și noile clădiri construite pentru secțiile spitalului au creat un mediu sigur și confortabil pentru cei peste 60.000 de oameni din centrul județului care au nevoie de această unitate medicală. Asta înseamnă să investești eficient, pentru binele oamenilor, punând sănătatea lor pe primul loc. Iar investițiile nu se opresc aici”, ar mai fi declarat președintele Consiliului Județean Galați.
Noua, unora, știind ce discurs public împiedicat are „prezidente”, ne-ar plăcea măcar să-l auzim citind mesajul. Dar e bine și așa, scris, până la urmă.