Vineri, 25 octombrie, este prima zi a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, care sunt programate, în acest an, pe 24 noiembrie, când are loc primul tur de scrutin, şi pe 8 decembrie, când este programat turul al doilea.
„De la începerea campaniei electorale (ora 00.00) și până la încheierea acesteia, în data de 23 noiembrie, ora 07.00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activități și materiale de propagandă, precum afișele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condițiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broșurile, pliantele și alte materiale tipărite din aceeași categorie. Competitorii politici au obligația înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment și care nu respectă regulile permise de legislația în vigoare”, anunță Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
AEP reamintește competitorilor că, în campania electorală, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură și intoleranță și a oricăror forme, mijloace, acte și acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică.
Desigur, șpaga electorală este interzisă, fiind risc de dosar penal pentru cei care dau sau iau mită în scopul de a cumpăra sau de a vinde votul. Apropo, mită electorală este și să dea de băut primarul pentru ca oamenii să-l voteze pe candidatul partidului său.
În același timp, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripționate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaților, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staționar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă.
În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală se va desfășura între 29 noiembrie, ora 00.00 şi 7 decembrie, ora 7.00, aplicându-se aceleași reguli menționate anterior.
Secțiile de votare din Galați
Vă informăm că s-a publicat, pe site-ul Primăriei municipiului Galați, delimitarea și numerotarea celor 176 de secții de votare. De asemenea, s-au publicat și locurile de desfășurare a votării pentru alegerile prezidențiale și parlamentare.
Lista este disponibilă pe site-ul primăriei, în secțiunea Alegeri prezidențiale și parlamentare noiembrie-decembrie 2024: https://primariagalati.ro/portal/galati/portal.nsf/7ED412BF4B84B8C2C2258BC1001E5796/%24FILE/DISPOZITIE%20PRIMAR%20NR.4787si%20ANEXE.pdf.