Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) le recomandă consumatorilor să se informeze temeinic pentru a se asigura că beneficiază cu adevărat de oferte, în special în perioada marilor reduceri de preţuri, precum BlackFriday.
Prin intermediul Centrul European al Consumatorilor România (ECC Romania), ANPC a realizat și un ghid pentru consumatorii care vor să achiziţioneze produse de Black Friday. Astfel, indiferent ca este vorba de un magazin online sau de unul clasic, preţul trebuie întotdeauna afişat clar, în lei şi cu toate taxele incluse (TVA şi alte taxe suplimentare, dacă este cazul). În plus, există mai multe site-uri comparatoare de preţuri, unde poate fi verificată evoluţia în timp a preţurilor produselor. Aceasta posibilitate îi oferă consumatorului mai mult control asupra deciziei sale şi face ca magazinele să evite, în general, afişarea unor reduceri nereale.
De asemenea, orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat; fie prin menţiunile „preţ nou”/ „preţ vechi” lângă sumele corespunzătoare; fie prin menţionarea procentului de reducere şi a preţului nou care apare lângă preţul anterior, barat.
Totodată, preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă/ anterior. ANPC subliniază că preţul de referinţă/ anterior reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în ultimele 30 de zile înainte de data aplicării preţului redus.