Nereguli grave descoperite la LVA în urma unui control al Ministerului Educației. Inspectoratul Școlar Galați a încercat să ascundă totul

Corpul de control al Ministerului Educației a descoperit o serie întreagă de nereguli la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, cunoscut gălățenilor drept CNVA sau LVA și considerat unitatea școlară de elită a orașului.

Inspecția Ministerului s-a făcut ca urmare a mai multor plângeri făcute de elevi, părinți și cadre didactice ce au reclamat predarea superficială, managementul defectuos, abuzuri privind cercetarea disciplinară a unui cadru didactic, precum și existența unui magazin alimentar în incinta CNVA, autorizat „cu dedicație” de conducerea colegiului, în care se comercializează produse care nu corespund normelor impuse de Ministerul Sănătății privind alimentația sănătoasă a copiilor.

În urma controlului Ministerului Educației s-a constatat faptul că foarte multe dintre aspectele semnalate prin memorii și petiții se confirmă și că sunt nereguli foarte grave în reputatul colegiu gălățean. Există suspiciuni de abuz în serviciu, de fals în înscrisuri și chiar de hărțuire și șantaj!

Mai exact, s-a descoperit că onor conducerea colegiului nu înregistrat și nici cu a cercetat plângerile elevilor care reclamau „predarea superficială”, precum și faptul că notele primite nu reflectau cunoștințele. Cu alte cuvinte, au băgat gunoiul sub preș.

De asemenea, s-a constatat că au fost făcute cercetări disciplinare ale unor cadre didactice fără a fi respectate normele legale în vigoare, iar actele întocmite nu au fost înregistrate în evidențele oficiale și nu respectau condițiile de formă și fond, aspecte care sunt de natură să conducă la comiterea unor abuzuri.

A fost descoperit un caz de încadrare a unui profesor „în regim de plata cu ora”, fără respectarea normelor Ministerului Educației.

Având în vedere gravele nereguli constatate, care sunt de natură să afecteze procesul educațional și reputația CNVA, reprezentații Ministerului Educației au dispus Inspectoratului Școlar Județean din Galați să ia cu celeritate o serie de măsuri pentru corectarea deficiențelor constatate, cele mai importante vizând efectuarea unei inspecții generale la CNVA, cercetarea disciplinară și evaluarea managerială a directorului Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, precum și cercetarea disciplinară și evaluarea anuală a inspectorului școlar care este desemnat să îndrume și să controleze conducerea CNVA.

Solicitată să clarifice situația, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Galați a comunicat – stupefiant! – că o parte dintre informațiile solicitate nu sunt de interes public, precizând lapidar că a implementat toate măsurile dispuse de Direcția Control a Ministerului Educației și că magazinul din curtea CNVA nu mai funcționează.

Informațiile respective au fost confirmate presei, până la urmă, de Ministerul Educației, ceea ce a demonstrat că, de fapt, ISJ Galați a devenit un veritabil stat în stat aservit intereselor politice și de clan, un loc în care șmecherii din PSD și cei din PNL și-au dat mâna într-o revoltătoare „horă” a abuzurilor.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr