Documentar despre Sfântul Arsenie Boca, prezentat în premieră la Galați. Intrarea publicului este liberă

Muzeul de Artă Vizuală Galați vă invită joi, 19 decembrie, la ora 18.00, la proiecția în premieră în orașul nostru a documentarului “Arsenie. Viața de Apoi”, difuzat în cadrul KineDok, un proiect One World Romania.

După proiecție, publicul va avea ocazia să participe la o discuție cu regizorul filmului, Alexandru Solomon. Este o oportunitate de a înțelege mai bine culisele realizării acestui documentar și de a pune întrebări
unui artist recunoscut pentru explorările sale curajoase și inedite.

După un debut ca director de imagine la filme de ficțiune în anii 1990,colaborând cu regizori ca Nicolae Mărgineanu, Sinișa Dragin, Andrei Blaier, Titus Munteanu, Marius Barna, Alexandru Solomon a migrat spre
filmul documentar. Printre lungmetrajele realizate: „Marele jaf comunist” (2004), „Război pe calea undelor” (2007), „Kapitalism – Rețeta noastră secretă (2010), ,,România: patru patrii” (2015) și “Ouăle lui Tarzan” (2017).

A fost premiat la festivaluri de film din Europa și SUA. În 2016 a publicat monografia „Reprezentări ale memoriei în filmul documentar”. Predă la Universitatea Națională de Arte București din 2010 și este președintele Asociației One World Romania.

Arsenie. Viața de apoi (România, Luxemburg, 2023)
Regia: Alexandru Solomon

În miezul frustrărilor noastre, privirea hipnotică a unui călugăr mort de mai bine de trei decenii ne promite o lume mai bună. O lume dezamăgită, care și-a pierdut încrederea în orice, așteaptă de la acest sfânt miracolul unor schimbări care nu s-au mai petrecut.

Legenda părintelui Arsenie Boca – căci despre el este vorba – umple golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. După o viață mai degrabă obișnuită pentru timpurile în care a trăit, Arsenie Boca se bucură de o viață de apoi ieșită din comun, devenind nu numai o figură salvatoare pentru milioane de oameni sau un brand omniprezent, ci și o icoană a timpurilor frământate pe care le trăim.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr