Peste 70 de milioane de euro, finanțare nerambursabilă de la UE, pe drum către firmele din Galați. Contractele au fost semnate

Vești bune despre economia județului! 37 de firme din județul Galați au semnat contracte de finanțare cu Uniunea Europeană, cu o valoare totală de peste 559 milioane de lei. Finanțarea nerambursabilă a acestor proiecte se ridică la o valoare de peste 348 milioane de lei (aproximativ 70 milioane euro).

Acest apel de proiecte este dedicat doar IMM-urilor din județul Galați și are ca obiectiv sprijinirea tranziției către o economie verde și dezvoltarea sustenabilă. Nu prea știm noi ce presupune asta, dar nu poate fi decât de bine când cineva finanțează o firmă fără să mai ceară banii înapoi.

Suma contractată până în prezent de IMM-urile gălățene reprezintă 82,7% din valoarea totală nerambursabilă alocată județului Galați, un veritabil record de absorbție a fondurilor europene, ținând cont că, de obicei, eram sub 70%. Mai mult, sunt și alte cereri în procesare, așa că sunt șanse să fie depășit plafonul alocat.

Proiectele care acum sunt deja în implementare vor sprijini activități economice din diverse domenii, precum IT, construcții, industrie alimentară, industrii creative, proiectare, industrie textilă, transport și fabricație produse de mobilier.

Procesul de contractare a proiectelor depuse este în plină desfășurare, iar valoarea totală a proiectelor depuse depășește suma alocată județului nostru. Această competiție demonstrează interesul și angajamentul mediului de afaceri din Galați pentru accesarea fondurilor europene care contribuie la transformarea economică a regiunii.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr