Portul Galați, văzut ca un punct esențial al României în dezvoltarea din zona Mării Negre. Ce avantaje poate aduce orașului

Nu mai este un secret pentru nimeni că, de câțiva ani, în Portul Galați se află în curs de derulare mai multe proiecte care îi vor crește capacitatea de operare și diversificarea mărfurilor tranzitate.

Se întâmplă acest lucru mai ales după ce, în 2023, la Galați s-au pus bazele unuia dintre principalele instrumente instituționale de colaborare i, format din reprezentanți din domeniul transporturilor din România, Republica Moldova, Ucraina, SUA și Comisia Europeană. Cea mai recentă reuniune a grupului, desfășurată în acest an la Chișinău, a avut pe agendă, de asemenea, măsurile luate în contextul conflictului din Ucraina.

„Încă din 2022, Romania a demonstrat capacitatea de a se adapta rapid unor contexte internaționale. Am prezentat măsurile pe care le-am luat încă de la începutul conflictului din Ucraina, printre care se numără creșterea capacității operaționale a Portului Constanța, Portului Galați (administrat de APDM Galați – n.r.) și a Canalului Sulina (administrat de AFDJ Galați – n.r.).

Am operaționalizat inclusiv infrastructura feroviară și rutieră din principalele porturi. În plus, am îmbunătățit capacitatea feroviară și rutieră de pe toată frontiera cu Ucraina și cu Republica Moldova. Prin măsurile luate a fost posibilă tranzitarea prin România a peste 70 milioane de tone de mărfuri, din care mai mult de 55 milioane de tone au fost cereale si produse agricole. Am reușit să asigurăm navigabilitatea pe Canalul Sulina 24 de ore din 24 și să repunem în funcțiune infrastructura feroviară din porturile Constanța și Galați”, a declarat ministrul Transporturilor din România la amintita întâlnire.

Situația este confirmată și de conducerea Administrației Porturilor Dunării Maritime ale României (APDM), care are sediul la Galați. „În prezent, APDM Galați are în derulare mai multe proiecte mari, cel mai important fiind desigur proiectul terminalului multimodal, ce va fi finalizat în primul semestru al anului 2025. Dar la fel de importante sunt și proiectele de modernizare a celor 16 dane din Portul Mineralier, proiectul terminalului Ro-Ro din Port Bazinul Nou, precum și platformele de depozitare mărfuri. Toate aceste modernizări vor asigura, pe termen mediu și lung, o creștere a capacității de operare de până la 20 milioane de tone/an.

Aceste investiții sunt în principal cu fonduri europene, au avut în momentul lansării lor o serie de obiective specifice – creșterea capacității de operare, atragerea de noi fluxuri de mărfuri, diversificarea tipurilor de mărfuri operate etc. – dar în prezent se conturează tot mai mult și rolul pe care infrastructura din Portul Galați ar putea să o joace în reconstrucția Ucrainei, după încheierea conflictului. Acesta este un subiect care, iată, a fost abordat inclusiv la ultima reuniune a reprezentanților din transporturi, din țările interesate”, a explicat directorul general al APDM Galați, Marcela Daniela Costea.

„Toată această infrastructură va rămâne operațională și după încheierea conflictului și va asigura României unul din cele mai importante roluri ca bază de pornire pentru reconstrucția Ucrainei. Implicit acest statut va aduce o serie de beneficii importante pentru economia României și pentru forța de muncă românească, mai ales în contextul în care majoritatea operațiunilor companiilor implicate în reconstrucție va fi coordonată de pe teritoriul României. În plus impozitele și taxele plătite de companiile care se vor reloca aici vor aduce venituri mai mari la bugetul de stat, iar acești bani vor putea fi folosiți pentru dezvoltarea în continuare a economiei și infrastructurii românești”, a mai subliniat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Articles You Might Like

Share This Article

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on tumblr